Violenţa în şcoli, deşi se încearcă atât de mult să fie combătută, tot apare, zi de zi. Luni, la Liceul Dositei Obradovici din Timişoara, un băiat şi o fată s-au luat la bătaie într-o pauză. Eleva a ajuns la spital după ce a fost lovită cu un scaun.
Un atac a avut loc, miercuri dimineaţa, la un liceu din Statele Unite ale Americii. Un tânăr şi-a atacat colegii cu un cuţit şi a reuşit să înjunghie 20 dintre ei.
Iulius Mall Timişoara a găzduit un eveniment educaţional, organizat cu scopul prevenirii consumului de droguri. „Seara Liceului Meu" urmăreşte promovarea alternativelor sănătoase de petrecere a timpului liber, prin implicarea elevilor de liceu în activităţi extraşcolare, precum competiţii de cultură generală, cunoştinţe cu tematica prevenirii consumului de droguri, concursuri artistice şi de creaţie.
Elevii de la Liceul „Grigore Moisil" anunţă că organizează în acest sfârşit de săptămână cel mai tare bal pe care l-a văzut Timişoara în ultima vreme. Invitaţi speciali la chef sunt cei de la Paraziţii.
Mai puţin de jumătate dintre liceenii din judeţul Timiş care au participat la simularea examenului de Bacalaureat au reuşit să şi obţină note de trecere. Conducerea Universităţii de Vest din Timişoara consideră că o mare parte din vina pentru acest dezastru o are „letargia din sistemul de învăţământ preuniversitar” şi oferă absolvenţilor de liceu meditaţii gratuite pentru examenul de Bacalaureat.
Azi în Timișoara
Marți puteți merge la mai multe expoziții.
România
Camera Deputaților a adoptat proiectul de modificare a legislației privind integritatea, după introducerea mai multor amendamente controversate. USR acuză PSD și AUR că au modificat legea pentru a-l viza pe primarul Timișoarei, prin așa-numitul „amendament Fritz”. Proiectul de lege trebuie să treacă și de Senat pentru a fi aprobat.
România
USR solicită conducerii Camerei Deputaților introducerea pe ordinea de zi a proiectului privind responsabilitatea în energie, depus încă din 2022. Formațiunea susține că legea ar împiedica închiderea unor capacități energetice înainte de punerea în funcțiune a unor alternative.
Ştiri din Timiș
Șase personalități vor primi titlul de Cetățean de Onoare al Timișoarei în cadrul ședinței festive a Consiliului Local, organizată de Ziua Timișoarei. Distincțiile recompensează contribuții remarcabile în domenii precum educația, cultura, jurnalismul, cercetarea, activitatea socială și viața spirituală.
1
Ştiri din Timiș
Inspectoratul Școlar Timiș (IȘJ) a publicat situația locurilor rămase libere pentru etapa a II-a de admitere în clasa a IX-a pentru anul școlar 2026–2027.
Ştiri din Timiș
Cea de-a treia ediție a festivalului japonez de vară Natsu Matsuri va avea loc la Timișoara în perioada 23-30 august. Organizat de Centrul Jutsu al Universității Politehnica Timișoara, evenimentul include spectacole, expoziții, ateliere și prezentări dedicate culturii japoneze, iar accesul publicului este gratuit la aproape toate activitățile.
România
Premierul Ilie Bolojan a anunțat un set de măsuri pentru reducerea consumului de energie, în contextul unei crize energetice regionale provocate de secetă și de scăderea drastică a debitelor Dunării.
7
Capitală Culturală
Muzeul Național al Banatului prezintă publicului un set de dormitor interbelic ca exponat al lunii, o donație specială.