A doua jumătate a lunii iunie va fi deosebit de importantă pentru scena politicii româneşti, a dat asigurări, vineri, la Timişoara, vicepreședintele PNL Varujan Vosganian. Senatorul apreciază că sunt posibile răsturnări de situaţie în privinţa componenţei actualei puteri, cu referire clară la grupul parlamentarilor UDMR şi al minorităţilor.
La Biroul Electoral Judeţean Timiş curge cu
plângeri de fraudare a alegerilor. Liberalii au
reclamat faptul că în localitatea Covaci, comuna
Sânandrei, ar fi demarat, încă de
dimineaţă, operaţiunea “Autobuzul de
vot” şi că membrii echipei locale de fotbal
ar fi fost instruiţi să voteze PD-L.
Săptămâna viitoare, în 24 martie, vor
fi aprobate bugetul Timişului şi cel al
Timişoarei pe 2009. „Am făcut şi noi
ca Guvernul României: am considerat că
Timişoara are bani şi am zis să dăm la
comunele sărace. Aceasta a fost opinia
majoritară”, spune consilierul judeţean
PNŢCD Viorel Sasca.
Timiş - Liderul PNŢCD, Gheorghe Ciuhandu, şi cel al PNL, Adrian Cioroianu, au semnat, miercuri, un acord politic la nivel judeţean, prin care ţărăniştii vor susţine candidaţii liberali la alegerile parlamentare din 30 noiembrie.
Ştiri din Timiș
La congresul USR de la Timișoara a fost aleasă noua conducere a partidului, cu 24 de membri în Biroul Național. Dominic Fritz avea garantat oricum rolul de președinte până 2029, iar acum USR își anunță strategia de opoziție și pentru alegerile din 2028.
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 71 de ani a fost rănit într-un accident rutier produs duminică dimineață, 1 noiembrie, pe Calea Aradului din Timișoara.
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 50 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce a fost depistat conducând sub influența alcoolului, în localitatea Variaș.
România
Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunțat că pensiile urmează să fie majorate în 2027, conform formulei prevăzute de lege.
1
Horoscop
Noiembrie este o lună de tranziție de la energia profundă și transformatoare a Scorpionului către optimismul, libertatea și spiritul aventurier al Săgetătorului.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la expoziții și spectacole.
Ştiri din Timiș
Congresul USR de la Timișoara s-a încheiat cu alegerea noului Birou Național. Printre cei aleși se numără și doi membri ai USR Timiș: senatorul Sorin Șipoș și viceprimarul Ruben Lațcău, potrivit rezultatelor parțiale, anunțate în jurul orei 19.
Eveniment
Un tânăr în vârstă de 24 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii din Timișoara, fiind bănuit că a spart o locuință și a furat mai multe echipamente audio, în valoare de 400 de euro.