Actul normativ care prevede anumite obligații pentru poluatorii din România, inițiat de un consilier local USR din Timișoara, nu poate fi aplicat nici acum. Cu toate că este aproape un an de la adoptarea în parlament. Legea Mirosurilor nu are încă norme de aplicare și nu se știe când va putea fi pusă în aplicare.
Problema mirosului provenit de la fabrica de cauciucuri Continental persistă de mai mulți ani, fără ca vreo autoritate publică să fi venit cu o soluție concretă. Au fost diverse încercări, de la amenințările primarului Nicolae Robu, la amenzile date de Garda de Mediu, însă timișorenii se plâng în continuare de acest miros. Chiar și Continental a acceptat să investească o sumă destul de mare de bani, promițând că la finalizarea proiectului mirosul emanat de fabrică va fi redus. Un deputat de Timiș susține, acum, că a găsit o soluție echitabilă pentru toate părțile, soluție care este deja aplicată în alte state europene, precum Germania, Olanda sau Marea Britanie.

Cariere de Poveste

Mădălina Gligor face educație prin teatru: „Mi-aș dori ca toți oamenii să simtă la job ce simt eu în timpul unui atelier”
Pentru Mădălina Gligor, teatrul nu se termină atunci când se trage cortina. Absolventă a Facultății de Teatru și Muzică din Timișoara, cu studii de licență și master în Artele spectacolului – teatru și cu formare pedagogică, Mădălina a descoperit că drumul ei nu înseamnă neapărat marile scene pe care și le imagina în timpul facultății, ci întâlnirea dintre teatru, educație și lumea copiilor.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 5 octombrie 2026, în Timișoara?
Luni puteți merge la mai multe spectacole.

Utile

Lucrări ale SDM în Timișoara, astăzi, 5 octombrie
Luni, 5 octombrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.

Horoscop

Horoscop săptămâna 5 - 11 octombrie
Află ce îți rezervă astrele în această săptămână:

Eveniment

Bunuri nedeclarate și autoturism de lux cu numere nevalabile, descoperite la Aeroportul Timișoara
Polițiștii de frontieră și inspectorii vamali efectuează cercetări după ce, la Aeroportul Internațional Timișoara, au fost descoperite bunuri nedeclarate, dar și un autoturism de lux care avea montate plăcuțe de înmatriculare nevalabile. 1

Târgul Imobiliar

VIDEO. Târgul Imobiliar Timișoara 2026 la final. Câștigătorul tombolei
Târgul Imobiliar Timișoara TIT 2026 – ediția de toamnă s-a încheiat cu succes la Iulius Congress Hall, reunind timp de două zile dezvoltatori, consultanți și specialiști în amenajări. 1

Cinema

„True Detective”, așa cum nu l-ai mai văzut. Primul sezon al serialului, proiectat integral la Cinema Timiș
Primul sezon al serialului „True Detective” va fi proiectat integral pe marele ecran, la Cinema Timiș, în 17 și 18 octombrie. Cele opt episoade vor fi împărțite în patru proiecții, câte două episoade în fiecare serie. Evenimentul are loc în cadrul programului dedicat aniversării a trei ani de Cinema Timiș.

Sănătate

Statinele nu sunt doar „pastile pentru colesterol”. Medicii explică de ce tratamentul poate fi administrat pe termen lung
Statinele sunt asociate de multe ori cu tratamentul colesterolului crescut, însă rolul lor este mai larg. Acestea reduc riscul de infarct miocardic și accident vascular cerebral. Medicii de la Spitalul CFR Timișoara explică modul în care acționează aceste medicamente și de ce, în anumite cazuri, tratamentul trebuie urmat pe termen lung.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici