La un deceniu de când timişorenilor li se tot promite că vor fi lărgite cele două pasaje pe sub calea ferată unde se produc strangulări ale traficului – Jiul şi Popa Şapcă -, anul viitor sunt şanse să înceapă în sfârşit lucrările la cele două obiective. Reprezentanţii Primăriei Timişoara au lansat licitaţia pentru lărgirea pasajului Jiul, pentru execuţia lucrărilor, şi urmează în curând cea pentru Popa Şapcă. Până la finele anului ar trebui să avem constructori dacă nu vor apărea contestaţii.
Dacă la începutul anului oficialii Primăriei Timişoara afirmau că primul pasaj CF care va fi lărgit va fi cel de pe strada Popa Şapcă, pentru că dacă s-ar începe lucrările în acelaşi timp şi la Jiul circulaţia în oraş ar fi dată peste cap şi ar fi şi greu pentru municipalitate să susţină ambele investiţii, acum primarul Nicolae Robu s-a răzgândit. „Am mai cumpănit şi, într-un final, aşa cum mi-am asumat atâtea, îmi asum în continuare demararea ambelor lucrări deodată”, a anunţat, marţi, Robu.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 30 octombrie 2026, în Timișoara?
Vineri puteți merge la spectacole , filme și dezbateri.

Ştiri din Timiș

Halloween-ul aduce distracție la Iulius Town Timișoara
alloween-ul vine cu personaje misterioase, costume, creativitate și magie la Iulius Town Timișoara. Sâmbăta aceasta, cei mici sunt așteptați la o petrecere cu personaje năzdrăvane, teatru interactiv, ateliere și alte surprize. Roboții intră și ei în atmosfera de Halloween pentru a marca evenimentul „înfricoşător” aşteptat cu nerăbdare de toţi prichindeii. Și pentru că o zi nu este suficientă pentru toate aventurile, duminica vine cu o nouă poveste, alături de Hansel și Gretel.

Mapamond

Patrick Stewart, legendarul actor din „Star Trek”, a murit la vârsta de 86 de ani
Actorul britanic Patrick Stewart, cunoscut în întreaga lume pentru rolul căpitanului Jean-Luc Picard din seria „Star Trek”, a încetat din viață miercuri, 29 octombrie 2026, la reședința sa din Los Angeles, potrivit informațiilor G4Media.

Eveniment

Accident pe A1, în zona Belinț: două autotrenuri, un microbuz și o mașină implicate
Un accident rutier în care au fost implicate două autotrenuri, un microbuz și un autoturism s-a produs joi seară, pe autostrada A1, la kilometrul 465, în zona localității Belinț, pe sensul de mers Timișoara – Deva.

Mapamond

Comisia Europeană amână cu un an legile privind interzicerea accesului copiilor la rețelele sociale. După vor fi aplicate în toate statele
Comisia Europeană a decis să amâne cu 12 luni implementarea proiectelor de legislație națională care vizează restricționarea accesului minorilor la rețelele sociale și care se suprapun cu viitoarele norme europene. Măsura urmărește evitarea unor reguli diferite de la o țară la alta și asigurarea unui cadru legislativ unitar la nivelul Uniunii Europene. 2

România

Programul Rabla revine din 3 noiembrie. Peste 35 de milioane de lei, disponibile
Ministerul Mediului anunță deschiderea unei noi sesiuni a Programului Rabla pentru persoanele fizice, începând de marți, 3 noiembrie, ora 10:00. Bugetul total alocat este de 35,4 milioane de lei, echivalentul a aproximativ 3.200 de ecotichete.

Capitală Culturală

Adolescenții din Timișoara urcă pe scenă cu un spectacol creat în cadrul Ideo Ideis
Adolescenții care au participat la atelierele Ideo Ideis din Timișoara vor prezenta vineri, 30 octombrie, spectacolul „Doamnă, da’ suntem la televizor!”. Reprezentația va avea loc de la ora 18:30, la Casa Tineretului - Centrul FITT, în Sala Studio, și marchează încheierea a cinci zile de ateliere de teatru, regie, dramaturgie și dezvoltare personală.

Eveniment

S-a dat drept polițist și i-a dat o amendă uriașă unui șofer. Bărbat reținut la Lugoj
Un bărbat de 35 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, după ce s-ar fi dat drept polițist și ar fi oprit un șofer în trafic, în Lugoj. Acesta i-a cerut actele mașinii, apoi i-a spus că l-a amendat cu o sumă foarte mare, fără să îi dea vreun document care să dovedească sancțiunea.