Producatorul german a dat publicitatii un set de fotografii si cateva informatii suplimentare despre noul Beetle, nu pentru ca Beetle ar avea nevoie de multa reclama, ci pentru ca Volkswagen vrea sa-l tina in atentia publicului pana la lansare, in aceasta toamna.
Comunismul, cu toate sertarele lui încă nedescuiate şi consecinţele pe care, după 20 de ani de interminabilă tranziţie, încă le simţim usturător pe pielea naţiei, rămâne un subiect inepuizabil, pentru români în genere, pentru timişoreni în special. La două decenii după căderea blocului sovietic, Librăria Humanitas Joc Secund din Timişoara a fost plină la întâlnirea cu “un altfel de Ceauşescu”, cu Vladimir Tismaneanu şi Mircea Mihăieş, doi intelectuali care “iau temperatura societăţii postdecembriste”.
Despre comunism, Ceauşescu, tranziţie vor putea vorbi mâine timişorenii cu doi dintre cei mai celebri scriitori români . Vladimir Tismaneanu îşi va lansa cartea “Despre comunism. Istoria unei religii politice” (Editura Humanitas) şi volumul scris împreună cu Mircea Mihăieş şi intitulat “O tranziţie mai lungă decât veacul. România după Ceauşescu” (Curtea Veche Publishing). Evenimentul va avea loc marţi, 5 iulie, de la ora 18, la Librăria Humanitas Joc Secund din Timişoara.

Formaţia de rock alternativ Alternosfera a susţinut un concert de promovare a noului lor album Virgula, luni seara în clubul Daos, evenimentul bucurându-se de prezenţa unui public nu prea numeros, dar care a apreciat aşa cum se cuvine muzica prestată de băieţii din Chişinău.

Societatea timişoreană Retim este în sărbătoare în aceste zile. Împreună cu Primăria Timişoara aniversează 100 de ani de la înfiinţarea primului seriviciu de management al deşeurilor menajere şi salubritate din oraşul de pe Bega. Şi un asemenea eveniment nu putea fi mai bine pus în valoare decât prntr-un volum care să prezinte istoria adevărată a acestui serviciu în capitala Banatului.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 20 iunie 2026, în Timișoara?
Sâmbătă, 20 iunie, continuă Flight Festival la Muzeul Satului Bănățean. Mai puteți participa la un tur al Elisabetinului, să mergeți la teatru sau la film.

Ştiri din Timiș

USR îl reconfirmă pe Fritz la șefia partidului, în ciuda deciziei ÎCCJ. „PSD încearcă să inducă în eroare opinia publică”
Deși a fost confirmat definitiv în conflict de interese de către ÎCCJ, Dominic Fritz a primit susținerea unanimă a conducerii USR pentru a rămâne președintele partidului. Formațiunea respinge solicitările PSD și anunță că Fritz va merge la CEDO. 5

Capitală Culturală

Stradivarius, Brâncuși și Muzele! Violonistul Alexandru Tomescu revine la Timișoara, în a XIX-a ediție a turneului său internațional
Turneul Internațional Stradivarius „Muzele”, ediția a XIX-a, ajunge la Timișoara. În 22 iunie 2026, de la ora 19:00, la Opera Națională Română din Timișoara aveți întâlnire cu vioara Stradivarius Elder-Voicu și cu un trio excepțional de muzicieni, într-un program fascinant.

Ştiri din Timiș

Lumina care schimbă felul în care respiri într-o cameră
ADVERTORIAL. Dormitorul tău spune mai multe despre tine decât crezi, iar primul lucru pe care îl observi când intri este lumina.  

Ştiri din Timiș

„Trebuie să plece!”. PSD îi cere conducerii USR să îi retragă sprijinul „condamnatului Dominic Fritz”
PSD cere USR să-i retragă sprijinul politic lui Dominic Fritz și să-l suspende din toate funcțiile de partid, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție a confirmat definitiv raportul ANI privind conflictul de interese. PSD solicită și prefectului de Timiș să aplice fără întârziere prevederile legale. 11

România

Se modernizează Serviciul de Urgență 112: apeluri video, mesaje în timp real și funcții AI
Serviciul 112 va fi modernizat cu apeluri video, mesaje în timp real și funcții bazate pe inteligență artificială, pentru a îmbunătăți accesibilitatea și a reduce timpul de intervenție în situații de urgență.

Mapamond

Rusia se declară deschisă dialogului cu UE, dar avertizează: „Nu acceptăm ultimatumuri”
Rusia s-a declarat deschisă dialogului cu UE, dar a transmis că nu va accepta ultimatumuri, pe fondul unor semnale privind reluarea contactelor diplomatice dintre Moscova și Bruxelles. 2

România

Nicușor Dan, nouă deplasare externă. Destinația: Istanbul
Președintele Nicușor Dan participă sâmbătă, la Istanbul, la ceremonia de intrare în serviciul Forțelor Navale Române a corvetei „Contraamiral August Roman”, construită în Turcia și achiziționată de MApN pentru 223 de milioane de euro. 1

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici