„La limită”, așa se numește romanul Dianei Farca, volum care va fi lansat în luna iunie. Cartea va fi prezentată în cadrul unui eveniment la care participanții vor putea să primească autografe, să discute cu autoarea și să se bucure de un recital Teo Milea, cunoscutul pianist.
Lucian Mîndruță își lansează, în acest sfârșit de săptămână, culegerea de statusuri de pe Facebook. Este vorba despre volumul „Share!”, care se concentrează asupra fenomenului social media care a avut loc în perioada campaniei electorale din noiembrie 2014 și care a dus la o exemplară mobilizare la vot. Jurnalistul va fi prezent și în orașul de pe Bega, iar timișorenii vor avea ocazia să-i adreseze întrebări.
Social media a produs, în ultimii ani, o bibliotecă de cărți interesante în toată lumea conectată la internet. Între ele există și o antologie publicată la Timișoara de Editura Brumar, cu statusuri „haioase, ironice, jucăuşe, îndârjite, nostalgice" ale scriitorilor, postate pe Facebook.
„Mami, vreau un pierce în limbă!” . Acesta este titlul volumului care va fi lansat astăzi, 2 iunie, începând cu ora 18.00, la librăria Cartea de nisip din Timişoara (Strada Victor Vlad Delamarina nr.1 ).
La cea de-a XIX-a ediţie a Serii Bănăţene, joi, 5 aprilie 2012, de la ora 19.45, Daniel Vighi şi Viorel Marineasa, împreună cu invitaţii lor, prezintă trei volume despre Timişoara şi Banat, apărute în cadrul unor proiecte ale Atelierului Cultural Ariergarda.
Ştiri din Timiș
Cei 69 de pompieri români care au participat timp de două săptămâni la misiunea de sprijin din Republica Serbia au revenit astăzi, 5 septembrie, în România, după încheierea intervențiilor pentru stingerea incendiilor de vegetație. Printre aceștia s-au aflat și 14 pompieri de la ISU Timiș.
Ştiri din Timiș
Județul Timiș se află sâmbătă, 5 septembrie, sub două avertizări meteorologice de tip Cod Galben emise de Administrația Națională de Meteorologie (ANM). Prima vizează temperaturile deosebit de ridicate și disconfortul termic, iar cea de-a doua, valabilă de la prânz, anunță intensificări ale vântului și vijelii.
Ştiri din Timiș
Programul educațional Zilele Liceenilor, dedicat adolescenților și organizat în cadrul Festivalului One World Romania, ajunge pentru prima dată la Timișoara. Evenimentele vor avea loc între 30 septembrie și 2 octombrie, în mai multe cinematografe din oraș, iar înscrierile pentru clase și pentru Juriul Liceenilor sunt deja deschise.
Ştiri din Timiș
De peste 900 de ani, Ordinul Suveran de Malta își păstrează una dintre cele mai importante misiuni: să fie alături de oamenii bolnavi, săraci și vulnerabili. La Timișoara, această misiune a început în 1991 și continuă astăzi prin servicii sociale, îngrijire medicală, voluntariat și intervenții umanitare. În spatele cifrelor și al programelor se află însă oameni, care merg săptămânal în stradă. Ei duc mâncare și ceai cald, oferă îngrijire vârstnicilor și, uneori ajung să lege prietenii cu cei pe care societatea îi vede prea puțin.
Ştiri din Timiș
Lucrările de restaurare a Castelului Huniade din Timișoara continuă, iar constructorii lucrează acum la acoperiș, zidării și tâmplărie. În timpul intervențiilor au fost descoperite, printre altele, zidării din perioada otomană, iar acestea au dus la modificarea unor soluții prevăzute în proiect, conform reprezentanților Consiliul Județean Timiș.
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la mai multe proiecții, spectacole și ateliere. Vedeți mai jos oferta culturală de astăzi.
Capitală Culturală
FOTO. Beta 2026 a început la Timișoara, în fosta clădire a Liceului „Ion Mincu” și în Parcul Botanic
Cea de-a șasea ediție Beta – Bienala de Arhitectură din Timișoara a început vineri, 4 septembrie, și poate fi vizitată până spre finalul lunii viitoare. Sub tema „In Practice – as opposed to ‘in theory’”, bienala reunește peste 40 de proiecte realizate de participanți din 15 țări, prezentate în fosta clădire a Liceului „Ion Mincu” și în Parcul Botanic.
România
Comisia Europeană analizează noua lege privind integritatea și amendamentul care prevede încetarea de drept a mandatelor unor aleși locali aflați în situația prevăzută de actul normativ, inclusiv primarul Timișoarei, Dominic Fritz. Bruxellesul va evalua legea atât din perspectiva cerințelor Mecanismului de Redresare și Reziliență, cât și a compatibilității cu dreptul Uniunii Europene, înainte de a trage concluziile privind cererea de plată prin care România solicită 770 de milioane de euro.
12