De ziua copiilor, scriitoarea Maria L. Tanasă le-a făcut micilor timișoreni cadoul poveștilor nemuritoare, îmbinate cu istoria legendară a dacilor, toate într-o singură carte, primul volum al seriei Iana Aryana.
Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, nu a fost invitat la lansarea cărţii predecesorului său, Gheorghe Ciuhandu, despre cei 16 ani petrecuţi la Primăria Timişoara. Chiar dacă nu a citit cartea intitulată „16 ani în slujba Timişoarei”, Robu nu s-a sfiit să îl atace pe cel care a ocupat fotoliul de primar înaintea sa.
„16 ani în slujba Timişoarei” - aşa se numeşte volumul pe care îl va lansa, în 10 iunie, fostul primar al oraşului Gheorghe Ciuhandu. Cartea abordează, pe lângă o sinteză a celor patru mandate obţinute, şi problemele sensibile cu care s-a confruntat administraţia Ciuhandu.
În cadrul programului de evenimente culturale Cafe Text, derulat de Biblioteca Judeţeană Timiş în Bastionul Timişoara, va avea loc o dublă lansare de carte dedicată spritualităţii comunităţii greco-catolice.
Marți, 5 martie, la Teatrul Naţional Timişoara are loc premiera spectacolului "Nopţi cu Isadora". În preambulul premierei, în Holul cu oglinzi al TNTm vor fi lansate volumele "Vedere spre teatru" şi "Nopţi cu heruvim", ambele purtând semnătura autorului piesei, cunoscutul jurnalist de teatru, prozator şi dramaturg Ion Jurca Rovina.
Azi în Timișoara
Joi puteți merge la mai multe expoziții și proiecții.
Eveniment
Polițiștii și reprezentanții serviciilor sociale din Timiș au identificat, într-un cămin de bătrâni improvizat din Cenad, nu mai puțin de 74 de persoane în vârstă cazate fără respectarea cerințelor legale. Toți beneficiarii au fost evaluați medical și urmează să fie relocați, în timp ce cazul este acum investigat penal pentru exercitarea fără drept a unei activități.
Capitală Culturală
Facultatea de Muzică și Teatru a Universității de Vest din Timișoara marchează 35 de ani de activitate printr-un eveniment festiv, „Concertul Aniversar de Crăciun”, care va avea loc vineri, 12 decembrie, de la ora 19:30, la Domul Romano-Catolic din Piața Unirii.
Ştiri din Timiș
Timișoara se pregătește, în această săptămână, pentru două zile de energie și muzică live, odată cu „UNDER: Aici se face gălăgie”, festivalul care aduce în față trupele ce pornesc din beciuri, garaje sau camere de cămin, fără manager, fără bugete și fără susținere instituțională, dar cu o pasiune care umple orice scenă.
Ştiri din Timiș
Vitamina C este un nutrient esențial, cu roluri multiple în susținerea sănătății. De la întărirea sistemului imunitar până la protejarea celulelor împotriva stresului oxidativ, beneficiile sale sunt incontestabile. O întrebare frecventă este legată de momentul optim de administrare: este mai bine să luăm vitamina C dimineața sau seara?
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara reia licitația pentru achiziția a 10 troleibuze de 12 metri, după ce prima procedură a eșuat din cauza bugetului prea mic. Municipalitatea a crescut valoarea estimată de la 22,8 la 30,6 milioane de lei, fără TVA, iar ofertele sunt așteptate până în 28 ianuarie.
Ştiri din Timiș
Anul care tocmai se încheie a fost unul de tranziție pentru piața cripto. Fluctuații rapide, corecții neașteptate și contexte economice globale instabile au pus la încercare și cei mai experimentați investitori. În acest climat, tot mai mulți români caută active cu fundație solidă, care nu doar rezistă, ci și au potențial real de creștere pe termen mediu.