Sute de timișoreni au participat, sâmbătă, la cea de-a șaptea ediție a Festivalului Luminii. Pentru cei mari, dar și pentru cei mici, s-au pregătit o grămadă de surprize, iar după lăsarea serii vizitatorii au putut să se bucure de un spectacol fascinant de jonglerii cu foc. Evenimentul a avut parte și de muzică, pe scene urcând tinerii muzicieni de la Peregrinii. Totuși, atracția principală a serii au fost cele 5.000 de gulguțe care au luminat întreg parcul.
Timișorenii sunt invitați la sfârșitul săptămânii să ia parte la un altfel de eveniment. Este vorba despre „Festivalul Luminii”, ajuns la cea de-a șaptea ediție. Ca și în anii precedenți, s-au pregătit o mulțime de surprize pentru vizitatori. De asemenea, după lăsarea serii, în Parcul Rozelor, unde se desfășoară evenimentul, se va lua curentul, iar zona va fi iluminată de 5.000 de lampioane, zise și gulguțe.
Bucuria lucrurilor mărunte, dar frumoase, li s-a înfăţişat sâmbătă seara timişorenilor care au înfruntat vremea mohorâtă pentru a participa la Festivalul Luminii. Aleile din Parcul Central al Timişoarei au fost luminate de mii şi mii de lampioane speciale - „gulguţe", cum au botezat cercetaşii cutiuţele din hârtie cu lumânări în ele pe care le-au confecţionat special pentru acest eveniment –, iar cei prezenţi au avut parte şi de un spectacol de jonglerii cu flăcări.
Timişorenii sunt invitaţi din nou să redescopere frumuseţea lucrurilor mărunte, în cadrul celei de-a şasea ediţii a Festivalului Luminii, care va avea loc la sfârşitul săptămânii viitoare în Parcul Central. Vor fi diverse ateliere de creaţie, jocuri, spectacole de teatru de păpuşi, jonglerii cu foc şi schimburi de cărţi, iar organizatorii plănuiesc să aprindă peste 3.000 de lampioane speciale în parc.
Ştiri din Timiș
Extinderea Școlii Gimnaziale nr. 7 „Sfânta Maria” din cartierul Lipovei intră într-o nouă etapă. Licitația organizată de Primăria Timișoara pentru construirea unui nou corp de clădire a atras mai multe oferte. Investiția ar urma să permită desfășurarea cursurilor într-un singur schimb, în spații moderne.
România
Pensionarii și persoanele interesate de sistemul public de pensii au la dispoziție o nouă platformă online. Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) a lansat un portal prin care utilizatorii pot verifica informații despre pensii și contribuții, pot transmite cereri și pot consulta documente, fără să mai fie nevoie să ajungă la sediul casei teritoriale de pensii.
România
Comisia pentru învățământ din Senat a votat miercuri, 2 septembrie, în unanimitate, eliminarea examenului separat de admitere la liceu prevăzut de Legea învățământului preuniversitar. Proiectul de lege va ajunge însă la votul final în plen abia marți, 8 septembrie, după ce Senatul a decis că actul normativ, fiind lege organică, nu poate fi votat în ședința de miercuri.
Cinema
Documentarul „Ultras”, realizat de regizoarea suedeză Ragnhild Ekner, va fi proiectat vineri, 4 septembrie, în aer liber, pe platoul fostului stadion „Dan Păltinișanu” din Timișoara, chiar în locul în care s-a aflat Peluza Sud. Proiecția începe la ora 20:30 și face parte din seria de evenimente organizate înaintea celei de-a doua ediții a Timișoara Football Film Festival (TMFF).
1
Eveniment
Trei bărbați au ajuns la spital după o bătaie izbucnită luni seara, în apropierea unui magazin din Sânnicolau Mare. Conflictul a pornit de la o datorie, iar polițiștii au reținut patru persoane. UPDATE. Cei trei bărbați, arestați preventiv
1
Ştiri din Timiș
Un program pilot desfășurat la Timișoara a adus împreună nutriția, mișcarea, dezvoltarea emoțională și prevenția medicală. 84 de copii au participat la ateliere practice susținute de specialiști, iar părinții au avut la dispoziție un eveniment dedicat și 12 resurse online gratuite.
Ştiri din Timiș
Ceasul Floral din Timișoara ar putea primi o nouă înfățișare, iar scuarul din jurul său ar urma să fie transformat într-un spațiu verde mai generos, cu alei, zone de odihnă și vegetație diversificată. Primăria Timișoara are în analiză două variante de amenajare și organizează o prezentare publică a proiectului.
2
Sănătate
Pacienții care au pierdut mai mulți dinți, au forme avansate de boală parodontală sau prezintă probleme dentare care necesită intervenția mai multor specialiști pot avea nevoie de un plan de tratament desfășurat în mai multe etape. La Clinica Universitară de Reabilitare Orală și Urgențe în Medicina Dentară din cadrul Spitalului Municipal Timișoara, evaluarea și tratamentul sunt realizate în funcție de particularitățile fiecărui caz.