Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că va depune la Cotroceni propunerile pentru ocuparea celor 4 portofolii de miniştri vacante, iar printre cei nominalizaţi se află şi Klaus Iohannis pentru Ministerul Afacerilor Interne.
Președintele PNL, Crin Antonescu, a declarat că premierul Victor Ponta nu este în măsură să așeze cum dorește propunerile de miniștri PNL, după ce premierul a făcut declarații referitoare la variantele pe care le are PNL în privinţa lui Klaus Iohannis.
Președintele Partidului Social Democrat, Liviu Dragnea, a afirmat, răspunzând unei întrebări, că noua alianță electorală USD (Uniunea Social Democrată) poate asigura guvernarea, din punct de vedere aritmetic. Pe de altă parte, Klaus Iohannis a declarat că PNL nu mai cedează nimic, iar șansele la o înțelegere scad semnificativ.
Prim-vicepreședintele Partidului Național Liberal, Klaus Iohannis, a declarat că noua alianță electorală USD (Uniunea Social-Democrată) reprezintă un semnal că cele trei partide din respectiva alianță „vor altceva”.
Klaus Iohannis a declarat că își reafirmă determinarea de a fi ministru de Interne, dar și vicepremier. Liderul PNL a spus că va urma toți pașii ceruți de lege pentru acest lucru: "Acest lucru este treaba mea şi nu am neapărat nevoie de sfaturi decât dacă le cer".
Eveniment
UPDATE. Adolescent din Timișoara, dat dispărut. Poliția cere sprijinul populației pentru găsirea lui
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul IPJ Timiș desfășoară verificări pentru depistarea unui minor în vârstă de 15 ani, care a dispărut din Timișoara. UPDATE. Băiatul a fost găsit
2
Mapamond
Iranul a anunțat închiderea Strâmtorii Hormuz și a avertizat navele să evite zona, invocând încălcări ale acordurilor de către Israel și SUA. Washingtonul respinge afirmațiile și susține că traficul prin strâmtoare se desfășoară normal.
1
Mapamond
Două cutremure moderate au avut loc sâmbătă în sud-estul Cretei, la câteva minute distanță, fără victime sau pagube raportate. Seismele au fost resimțite în mai multe zone ale insulei.
România
Într-un mesaj publicat sâmbătă, primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a anunțat că renunță la candidatura pentru funcția de prim-vicepreședinte al PNL, invocând dosarul penal deschis de DNA și dorința de a nu afecta imaginea partidului.
Eveniment
Un șofer în vârstă de 64 de ani s-a ales cu dosar penal pentru dare de mită după ce a încercat să ofere 300 de euro unui polițist rutier pentru a evita sancționarea unei abateri comise în trafic.
3