Timișorenii care încă nu au alte planuri în weekend sunt așteptați la Kikinda, în Serbia. Aici vor putea să se bucure de Zilele Dovleacului, eveniment care a ajuns deja la cea de-a 29-a ediție. Zilele Dovleacului au loc în perioada 9-12 octombrie, iar participanții vor putea să deguste din cele mai bune preparate din dovleac. Cei care vin la eveniment vor putea să asiste și la cântărirea celor mai mari dovleci. Recordul de acum doi ani încă nu a fost doborât. Atunci, la Kikinda, a fost premiat posesorul unui dovleac de 288 de kilograme.
Firmele care vor dori să poarte marca Made in Banat au fost reunite în cadrul unei reţele transfrontaliere româno-sârbe. La Kikinda a fost făcut primul pas pentru ca această marcă să devină realitate, iar dacă totul merge perfect, în curând vom avea produse cu marca Banat imprimată pe ambalaj.
Doi suporteri ASU Politehnica Timișoara care au participat la meciul amical jucat între ASU Politehnica și OFK Kikinda au fost reținuți în cursul după-amiezii trecute de către autoritățile sârbe pentru pirotehnie. Cei doi și-au petrecut noaptea în arest și vor fi eliberați astăzi, după ce prietenii lor vor plăti amenda primită pentru introducerea de materiale pirotehnice pe stadion.
În cinci-şase ani timişorenii ar putea circula cu trenuri de mare viteză pe relaţia Szeged – Kikinda – Timişoara, după estimările optimiste ale primarului Nicolae Robu. Primăria Timişoara găzduieşte în aceste zile o reuniune importantă a specialiştilor din domeniul feroviar, unul dintre subiectele discutate în contextul dezvoltării reţelei de cale ferată fiind proiectul viitoarei linii de mare viteză Budapesta – Bucureşti.
Lugoj
Începând din această noapte, iluminatul public din municipiul Lugoj va funcționa cu intensitate redusă ca măsură a reducerii energiei electrice.
Ştiri din Timiș
Miercuri, 5 august, între orele 12:00 și 20:00, circulația autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată de peste 7,5 tone va fi restricționată pe drumurile naționale, drumurile expres și autostrăzile din județele Maramureș, Satu Mare, Sălaj, Bihor, Arad, Timiș și Caraș-Severin.
Ştiri sportive
Primul meci a lui Poli din Liga a doua se dispută astăzi pe Stadionul Electrica din Timișoara. Echipa joacă contra Chindia. UPDATE. Victorie pentru Poli
1
Capitală Culturală
Muzeul Apei Timișoara găzduiește în această perioadă expoziția unuia dintre cei mai apreciați pictori timișoreni, Costin Brăteanu. Intitulată „Sub semnul curgerii. Între transparență și permanență” și curatoriată de scriitorul Robert Șerban, expoziția invită publicul la „o contemplare a formelor în devenire, într-un dialog vizual în care apa devine reper și mediu de reflecție asupra lumii și a imaginii”.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara oprește temporar iluminatul arhitectural al clădirilor emblematice pentru a reduce consumul de energie, în contextul crizei energetice. În paralel, orașul economisește deja prin iluminatul public inteligent, cu LED-uri și sistem de telegestiune pe peste 70 de străzi și bulevarde.
8
Ştiri din Timiș
Circulația pe liniile E2 și 16 este deviată temporar, până vineri, din cauza lucrărilor din intersecția Liviu Rebreanu – Arieș. Autobuzele și firobuzele vor ocoli zona pe bulevardul Sudului și Calea Martirilor 1989.
Sănătate
Cuplurile și femeile singure care vor să beneficieze de sprijin financiar pentru fertilizare in vitro (FIV) se vor putea înscrie în Programul FIV 2026 începând din 17 august, ora 10. Dosarele vor fi depuse exclusiv online, iar Ministerul Muncii a publicat condițiile de eligibilitate și lista documentelor necesare.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Timișoara și-a consolidat poziţia drept unul dintre principalele motoare economice ale României, prin tranziția de la un centru axat pe producție, la un hub regional de inginerie, tehnologie și inovație pentru industria automotive.