Decizie șoc a procurorilor de la Judecătoria Timișoara, într-un dosar în care o familie de romi din oraș era cercetată pentru agresarea unei echipe a unei televiziuni locale. După doi ani (!?) în care dosarul a stat pe masa lor, cei de la Parchet au decis că romii nu reprezintă un pericol social. Asta deși erau filmați în timp ce sparg una dintre camerele video, îi agresează și amenință cu moartea pe jurnaliști.
Studenţii de la Facultatea de Jurnalism din cadrul Universităţii de Vest Timişoara au depus sâmbătă jurământul. O iniţiativă pe care viitorii presari o fac pentru al doilea an consecutiv prin care absolvenţii acestei facultăţi introduc un cod deontologic pe care se obligă să-l respecte.
Atenţie jurnalişti! Institutul Intercultural din Timişoara e cu ochii pe platforma media online până la finalul anului 2012. În cadrul proiectului „Cu Alte Cuvinte” ştirile de pe 11 site-uri care au ca subiect grupurile minoritare vor fi analizate, iar, mai apoi, materialele vor fi rescrise şi trimise redacţiilor. În media locală monitorizarea a început, iar coordonatorii proiectului nu sunt deloc mulţumiţi de rezultate.
Romii care au bătut, în vara acestui an, trei jurnaliști de la o televiziune locală sunt cercetați penal pentru comiterea infracțiunilor de loviri sau alte violențe și amenințare. Printre cei care riscă închisoarea este și Vișinel Cârpaci, unul dintre cei mai cunoscuți romi din Timișoara.

Capitală Culturală

Femicidul, transformat în teatru la Timișoara. O tânără actriță aduce pe scenă o crimă care a marcat comunitatea
O tânără actriță din Timișoara transformă tema femicidului într-un spectacol de teatru documentar, construit pe baza unor cazuri reale, mărturii și cercetări despre violența de gen. „DERIVAT FEMININ: Documentarea unei traume colective” va avea premiera joi, 23 octombrie, de la ora 19, la UPT Campus Creativ. Intrarea este liberă.

Ştiri din Timiș

„Sperăm ca în 2-3 ani să avem un nou drum pe care să ieșim din Timișoara”. Parteneriat între primărie și CNAIR
Radiala Vest, proiectul care ar urma să lege Timișoara de Centura de Vest și, mai departe, de autostradă, face noi pași înainte. Consiliul Local a aprobat marți parteneriatul cu CNAIR, iar săptămâna viitoare ar urma să fie supusă aprobării procedura de expropriere a terenurilor necesare proiectului. 1

Ştiri din Timiș

FOTO. Delegație internațională, cu reprezentanți ai Băncii Mondiale și SUA, pentru noul Spital Municipal din Timișoara
Primăria Timișoara încearcă să pregătească terenul pentru următoarea etapă a proiectului noului Spital Municipal, care ar urma să fie construit prin parteneriat public-privat. Municipalitatea a discutat cu reprezentanți ai Ministerului Finanțelor, Băncii Mondiale și Departamentului de Comerț al SUA despre modificări și clarificări legislative necesare pentru atragerea investitorilor. 1

România

Guvernul Niculescu a primit votul de încredere al parlamentului. Criza guvernamentală se încheie
Guvernul condus de Luca Niculescu a fost învestit de Parlament cu 280 de voturi „pentru” și 58 „împotrivă”, depășind pragul de 233 de voturi necesar pentru învestire. Noul Executiv beneficiază de susținerea PSD, PNL și UDMR, ultimele două formațiuni semnând un acord de susținere fără a intra la guvernare. 8

Ştiri din Timiș

REGINA MARIA inaugurează prima clinică de recuperare medicală Kinetic din Timișoara, în urma unei investiții de 1,3 milioane de euro
Noua clinică din Iulius Mall este cea de-a șaptea clinică Kinetic din România și se întinde pe o suprafață de 700 mp. Adulții și copiii au acces la servicii integrate de recuperare medicală, de la kinetoterapie și fizioterapie și până la recuperarea afecțiunilor coloanei vertebrale și evaluări de biomecanică.

Ştiri din Timiș

Peste 5 milioane de euro pentru noul sediu al Primăriei Giroc. Unde va fi construită clădirea
Comuna Giroc face un nou pas spre realizarea unui sediu administrativ modern. Proiectul privind consolidarea seismică și creșterea eficienței energetice a viitoarei clădiri a primăriei a fost inclus pe lista investițiilor finanțate prin Programul național de consolidare a clădirilor cu risc seismic. Valoarea finanțării depășește 27 de milioane de lei, deci peste 5 milioane de euro. 4

Ştiri din Timiș

Parcarea supraetajată din spatele Bega, deblocată de noua comisie unică? Presiune suplimentară odată cu proiectul de pe Proclamația
Proiectul parcării supraetajate din spatele centrului comercial Bega, blocat de neînțelegerile dintre Primăria Timișoara și Direcția pentru Cultură, ar putea fi deblocat odată cu operaționalizarea noii Comisii de Aviz Unic Integrat. În plus, investiția de 63,5 milioane de lei ar putea deveni cu atât mai necesară dacă se reduc locurile de parcare de pe Proclamația de la Timișoara. 3

Eveniment

Motociclist la spital după ce a fost lovit de o mașină, pe strada Cluj din Timișoara
Un motociclist de 35 de ani a ajuns la spital, marți, după ce a fost implicat într-un accident rutier pe strada Cluj din Timișoara. În urma impactului cu un autoturism condus de un tânăr de 29 de ani, bărbatul a fost rănit. Accidentul a avut loc în jurul orei 12:15. 1