Pusă pe făcut curăţenie în lot, ACS Poli Timişoara i-a reziliat unilateral contractul lui Ion Dragu, jucătorul venit la echipă, după o serie de probe, de la Mioveni. El mai avea contract cu clubul pe un an şi jumătate, nu a fost de acord cu rezilierea pe cale amiabilă a înţelegerii şi s-a judecat cu ACS Poli la Comisia de Disciplină a FRF. A primit câştig de cauză.
Președintele Klaus Iohannis a câștigat procesul cu Agenția Națională de Integritate referitor la incompatibilitate, după ce instanţa supremă a respins, miercuri, recursul ANI. Decizia este definitivă.
Reprezentanții Primăriei Timișoara nu sunt dispuși să renunțe atât de ușor la terenul pe care se află parcarea din spatele Centrului comercial Bega, pe care municipalitatea intenționa să construiască o nouă parcare, supraetajată. După ce au aflat recent că amplasamentul pe care și-au făcut planuri a ajuns proprietate privată, fiind deținut acum de frații Cristescu, autoritățile locale au anunțat, marți, că se vor judeca pentru terenul respectiv. „Nu s-a respectat legea în cazul acestui transfer”, reclamă primarul Nicolae Robu!
Marinică Ciurescu, comisar șef la Serviciul de Investigare a Fraudelor de la Lugoj, a fost trimis în judecată. El a fost prins în 10 noiembrie 2014 în timp ce lua mită de la un bărbat pe care îl cerceta. Polițistul i-a promis că în schimbul a 500 de euro și al unui sistem audio îl va scăpa pe suspect de judecată.
Un timişorean ameninţă că îşi va da foc pentru a i se face dreptate în instanţă. Acesta susţine că a fost bătut în anul 2013, în propria curte, de poliţişti, a rămas cu semne şi sechele, iar instanţa nu a dat încă nicio hotărâre în acest sens.
Ştiri din Timiș
Prima ședință a Autorității Teritoriale de Ordine Publică (ATOP) Timiș din 2026 a avut ca temă centrală consolidarea Structurilor Comunitare Consultative (SCC) la nivelul fiecărei localități din județ, dar și siguranța copiilor în mediul online.
1
Capitală Culturală
Timișorenii pasionați de artă sunt invitați vineri, 6 februarie, de la ora 19, la Kunsthalle Bega (Calea Circumvalațiunii nr. 10), pentru vernisajul expoziției de pictură „Meniérè”, semnată de artista Ana Maria Szöllösi.
Capitală Culturală
Colegiul Național Bănățean din Timișoara organizează, în 21 februarie, cea de-a III-a ediție a concursului „Dor dă graiu bănățan”, un eveniment dedicat promovării graiului bănățean, identității și tradițiilor locale.
Ştiri din Timiș
Timișorenii sunt invitați să sărbătorească dragostea prin muzică, zâmbete din inimă și cafea aromată, joi, 12 februarie, de la ora 17, la Toffee Coffee (str. Episcop Augustin Pacha nr. 8), în cadrul evenimentului Music Bingo – Ediția de Valentine’s Day, organizat de Asociația Poli.
Ştiri din Timiș
Rezultatele simulării județene a Bacalaureatului din Timiș, desfășurată în decembrie 2025, arată că aproape jumătate dintre elevi întâmpină dificultăți serioase în pregătirea pentru examen. Din cei 1.996 de participanți, 978 de elevi (49%) au obținut medii sub 5, în timp ce 1.018 elevi (51%) au obținut medii de trecere.
5
Ştiri din Timiș
Comuna Dudeștii Vechi va fi, duminică, 15 februarie, gazda uneia dintre cele mai îndrăgite sărbători tradiționale din vestul țării – Fărșang.
Ştiri din Timiș
Au început lucrările de modernizare a drumului județean DJ 691, pe tronsonul cuprins între nodul de descărcare de pe Autostrada A1 și limita cu județul Arad, după localitatea Alioș. Drumul traversează localitățile Pișchia, Fibiș, Mașloc și Alioș și este unul dintre cele mai afectate de traficul greu din județul Timiș.
5