Anchetă a procurorilor DNA Timișoara ajunsă la final în cazul unui profesor timișorean, fost cadru al Universității de Vest din Timișoara. Bărbatul a fost trimis în judecată pentru folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, având ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei și fals în înscrisuri sub semnătură privată. Totul după ce a falsificat mai multe documente pentru a încasa pe ascuns bursele destinate unor cursanți pe un proiect educațional european.
Exercițiul de imagine realizat de fostul ministru al Transporturilor, Răzvan Cuc, atunci când a decis rezilierea contractului de construcție pe o porțiune din lotul 2 al autostrăzii Lugoj – Deva a adus Companiei Naționale pentru Administrarea Infrastructurii Rutiere un proces de judecată. Opacitatea acesteia în furnizarea informațiilor legate de această „operațiune” i-a făcut pe cei de la Pro Infrastructură să apeleze la justiție.
Politistii si jandarmul care au batut doi tineri si i-au bagat in spital au fost trimisi in judecata
Cercetări finalizate în cazul celor trei polițiști și un jandarm acuzați că au bătut doi tineri din greșeală, în 22 noiembrie, în zona localităților Urseni-Moșnița Nouă. Cei patru au fost trimiși în judecată de procurorii de la Parchetul Militar Timișoara. Acuzațiile aduse sunt de purtare abuzivă și vătămare corporală.
Anchetă finalizată de procurorii DNA în cazul fostului șef al CJAS Timiș, Cristian Careba. Acesta a fost trimis în judecată și este acuzat că, în perioada în care era pe funcție, a semnat mai multe contracte cu firme controlate de el. Careba ar fi procedat la fel în perioada în care se afla pe poziție de conducere și în alte instituții publice.
Capitală Culturală
„Nu tot ce vedem trebuie înțeles, dar avem uneori nevoie de culoare ca să o facem. Culoarea este un alt mod de transcriere a inteligenței umane.” Astfel sună „cheia” prin care se lasă citită invitația spre expoziția care va „locui” spațiul de artă contemporană Kunsthalle Bega în perioada 6 februarie - 25 aprilie 2026: Ménière, de Ana Maria Szőllősi.
Capitală Culturală
Timișorenii pasionați de artă sunt invitați vineri, 6 februarie, de la ora 19, la Kunsthalle Bega (Calea Circumvalațiunii nr. 10), pentru vernisajul expoziției de pictură „Meniérè”, semnată de artista Ana Maria Szöllösi.
Capitală Culturală
Colegiul Național Bănățean din Timișoara organizează, în 21 februarie, cea de-a III-a ediție a concursului „Dor dă graiu bănățan”, un eveniment dedicat promovării graiului bănățean, identității și tradițiilor locale.
Ştiri din Timiș
Timișorenii sunt invitați să sărbătorească dragostea prin muzică, zâmbete din inimă și cafea aromată, joi, 12 februarie, de la ora 17, la Toffee Coffee (str. Episcop Augustin Pacha nr. 8), în cadrul evenimentului Music Bingo – Ediția de Valentine’s Day, organizat de Asociația Poli.
Ştiri din Timiș
Rezultatele simulării județene a Bacalaureatului din Timiș, desfășurată în decembrie 2025, arată că aproape jumătate dintre elevi întâmpină dificultăți serioase în pregătirea pentru examen. Din cei 1.996 de participanți, 978 de elevi (49%) au obținut medii sub 5, în timp ce 1.018 elevi (51%) au obținut medii de trecere.
2
Ştiri din Timiș
Comuna Dudeștii Vechi va fi, duminică, 15 februarie, gazda uneia dintre cele mai îndrăgite sărbători tradiționale din vestul țării – Fărșang.
Ştiri din Timiș
Au început lucrările de modernizare a drumului județean DJ 691, pe tronsonul cuprins între nodul de descărcare de pe Autostrada A1 și limita cu județul Arad, după localitatea Alioș. Drumul traversează localitățile Pișchia, Fibiș, Mașloc și Alioș și este unul dintre cele mai afectate de traficul greu din județul Timiș.
3