Polițiștii de fronieră de la Jimbolia au reținut, în noaptea de luni spre marți, trei persoane care au trecut ilegal frontiera din Serbia în România. Cele trei persoane sunt acum cercetate penal pentru trecere ilegală a frontierei de stat.
Un punct de lucru al Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple se va deschide, marţi, la Jimbolia. La acest birou, cetăţenii din zonă pot depune cereri pentru eliberarea paşapoartelor simple electronice.
Polițiștii din Jimbolia au depistat în trafic un autoturism care figura ca fiind furat în luna decembrie, din Austria. Autoturismul marca Mercedes a fost indisponibilizat, iar cercetările continuă în acest caz pentru lămurirea situației.
Spitalul Dr. Karl Diel din Jimbolia are un nou ambulatoriu de specialitate. Locuitorii din Jimbolia și cei din comunele apropiate vor beneficia de investiția de aproape 4 milioane de lei din luna aprilie a acestui an.
După punctele de preluare a documentelor necesare eliberării paşaportului electronic inaugurate la Lugoj şi Sânnicolau Mare, Prefectura Timiş doreşte deschiderea unui astfel de ghişeu şi la Jimbolia.
Ştiri din Timiș
Un apel emoționant la solidaritate a fost lansat pentru Mihaela George Micșa, profesoară de economie la Liceul Teoretic „Jean-Louis Calderon” din Timișoara, care duce de cinci ani o luptă grea cu cancerul mamar.
Azi în Timișoara
Sâmbătă, 20 iunie, continuă Flight Festival la Muzeul Satului Bănățean. Mai puteți participa la un tur al Elisabetinului, să mergeți la teatru sau la film.
Ştiri din Timiș
Deși a fost confirmat definitiv în conflict de interese de către ÎCCJ, Dominic Fritz a primit susținerea unanimă a conducerii USR pentru a rămâne președintele partidului. Formațiunea respinge solicitările PSD și anunță că Fritz va merge la CEDO.
5
Capitală Culturală
Turneul Internațional Stradivarius „Muzele”, ediția a XIX-a, ajunge la Timișoara. În 22 iunie 2026, de la ora 19:00, la Opera Națională Română din Timișoara aveți întâlnire cu vioara Stradivarius Elder-Voicu și cu un trio excepțional de muzicieni, într-un program fascinant.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Dormitorul tău spune mai multe despre tine decât crezi, iar primul lucru pe care îl observi când intri este lumina.
Ştiri din Timiș
PSD cere USR să-i retragă sprijinul politic lui Dominic Fritz și să-l suspende din toate funcțiile de partid, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție a confirmat definitiv raportul ANI privind conflictul de interese. PSD solicită și prefectului de Timiș să aplice fără întârziere prevederile legale.
11
România
Serviciul 112 va fi modernizat cu apeluri video, mesaje în timp real și funcții bazate pe inteligență artificială, pentru a îmbunătăți accesibilitatea și a reduce timpul de intervenție în situații de urgență.