Joan Wells, o scoțiană de 89 de ani din Ross-shire, Scoția, sare cu parașuta sâmbătă, 13 iunie, într-un eveniment de strângere de fonduri pentru centrele de zi Blythswood Banat din orașul Jimbolia. Saltul va avea loc în Scoţia.
Dosare penale pentru tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat pentru trei sirieni, printre care și un adolescent, la Jimbolia. Ei au fost prinși de polițiștii de frontieră în timp ce încercau să intre ilegal în România.
De câteva luni, între Jimbolia şi Timişoara există probleme foarte mari în asigurarea navetei către fabricile deschise în capitala judeţului. Aflat în incapacitate de a rezolva problema apărută odată cu ridicarea licenţei feroviare a societăţii Regiotrans, cea care opera această rută, primarul Jimboliei, Darius Postelnicu, a adresat o scrisoare deschisă premierului Victor Ponta, în care îi solicită sprijin pentru rezolvarea situaţiei existente.
Colecție de infracțiuni pentru un tânăr de 20 de ani din Jimbolia. El este cercetat de polițiști după ce a furat o mașină neînmatriculată, a condus-o fără permis și a mai făcut și accident cu ea.
Probleme, în continuare, cu transportul de la Jimbolia la Timişoara, după ce au fost retrase toate trenurile de pe ruta respectivă, iar navetiştii au rămas fără mijloace de transport, fiind nevoiţi mulţi dintre ei... să facă autostopul. Vorbim despre o distanţă de aproape 50 de kilometri. Dacă autorităţile judeţene şi cei de la CFR nu au încă o soluţie, primarul oraşului Jimbolia, Darius Postelnicu, se gândeşte să îi scrie premierului Victor Ponta.
Ştiri din Timiș
Președintele PNL Ilie Bolojan a venit la Timișoara cu un mesaj clar pentru liberali: partidul trebuie să se rupă de PSD și să construiască, inclusiv alături de USR, un pol de centru-dreapta. Bolojan a anunțat și că PNL va intra în opoziție față de Guvern.
Eveniment
Un copil în vârstă de 3 ani a fost rănit, duminică, după ce un monument funerar s-ar fi desprins în cimitirul de pe Calea Șagului din Timișoara.
Ştiri din Timiș
După încheierea mandatului lui Dominic Fritz, Timișoara este condusă interimar de Ruben Lațcău. Fritz spune că trebuie organizate alegeri parțiale și acuză Guvernul că „găsește scuze” pentru a le amâna, în timp ce o eventuală alianță USR-PNL rămâne incertă.
2
Ştiri din Timiș
La congresul USR de la Timișoara a fost aleasă noua conducere a partidului, cu 24 de membri în Biroul Național. Dominic Fritz avea garantat oricum rolul de președinte până 2029, iar acum USR își anunță strategia de opoziție și pentru alegerile din 2028.
10
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 71 de ani a fost rănit într-un accident rutier produs duminică dimineață, 1 noiembrie, pe Calea Aradului din Timișoara.
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 50 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce a fost depistat conducând sub influența alcoolului, în localitatea Variaș.
România
Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunțat că pensiile urmează să fie majorate în 2027, conform formulei prevăzute de lege.
3
Horoscop
Noiembrie este o lună de tranziție de la energia profundă și transformatoare a Scorpionului către optimismul, libertatea și spiritul aventurier al Săgetătorului.