La Spitalul de Psihiatrie şi Măsuri de Siguranţă din Jebel sunt internate în prezent aproximativ 50 de persoane condamnate pentru omor şi alte 15 pentru tentativă de omor, din 12 judeţe ale ţării în vreme ce Postul de poliţie din Jebel numără trei persoane, care trebuie să asigure ordinea pe raza comunei. La nivel naţional există patru astfel de spitale.
Poliţişti din cadrul Postului de Poliţie Jebel au fost solicitaţi să intervenă, duminică, la un imobil din localitate, unde proprietarii, întorşi din vanţă au semnalat dispariţia unor bunuri personale.
În data de 05.09.2010, în jurul orei 09.15, Nelu R. a condus un autoturism pe DJ 693 B din direcţia comunei Jebel spre oraşul Ciacova. La Km 26 + 100 m, pe fondul neatenţiei în conducere, a pierdut controlul asupra autoturismului şi a părăsit partea carosabilă, răsturnându-se.
Prima ediţie a unei întâlniri de suflet. Asa a numit Teodor Petruş, viceprimarul comunei Jebel şi totodată iniţiatorul acestui eveniment, reuniunea celor care au făcut de-a lungul timpului parte din echipa de fotbal a comunei.
„Jurăm pe acest pământ că vom cânta, că vom juca, că vom sări cât vom trăi şi Căluşelul îl vom păstra din generaţie în generaţie. Şi toată lumea să ştie că suntem căluşeri şi de viţă bănăţeni” cu un astfel de „jurământ” fiecare copil devine un adevărat căluşer. Desigur acest lucru este posibil, numai după repetiţii şi antrenamente numeroase.
Ştiri din Timiș
Șase personalități vor primi titlul de Cetățean de Onoare al Timișoarei în cadrul ședinței festive a Consiliului Local, organizată de Ziua Timișoarei. Distincțiile recompensează contribuții remarcabile în domenii precum educația, cultura, jurnalismul, cercetarea, activitatea socială și viața spirituală.
Ştiri din Timiș
Inspectoratul Școlar Timiș (IȘJ) a publicat situația locurilor rămase libere pentru etapa a II-a de admitere în clasa a IX-a pentru anul școlar 2026–2027.
Ştiri din Timiș
Cea de-a treia ediție a festivalului japonez de vară Natsu Matsuri va avea loc la Timișoara în perioada 23-30 august. Organizat de Centrul Jutsu al Universității Politehnica Timișoara, evenimentul include spectacole, expoziții, ateliere și prezentări dedicate culturii japoneze, iar accesul publicului este gratuit la aproape toate activitățile.
România
Premierul Ilie Bolojan a anunțat un set de măsuri pentru reducerea consumului de energie, în contextul unei crize energetice regionale provocate de secetă și de scăderea drastică a debitelor Dunării.
4
Capitală Culturală
Muzeul Național al Banatului prezintă publicului un set de dormitor interbelic ca exponat al lunii, o donație specială.
Ştiri din Timiș
Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) anunță că sesiunea de admitere din iulie 2026 s-a încheiat cu un număr mai mare de candidați confirmați decât anul trecut. La studiile de licență au fost confirmați 3.725 de candidați, cu aproape 15% mai mulți față de sesiunea din iulie 2025, iar la masterat au fost confirmați 1.832 de candidați, în creștere cu peste 5%.
1
Capitală Culturală
Zeci de mii de oameni au participat la cea de-a treia zi a Zilei Timișoarei | Timișoara City Celebration 2026, marcată de concertul în premieră al Marijei Šerifović și de spectacolul acrobatic Meraviglia. Programul se încheie astăzi cu ultimele evenimente culturale și oficiale dedicate sărbătorii orașului.
3
Eveniment
Un incident care putea avea urmări tragice s-a petrecut sâmbătă, la Văliug. Un copac de mari dimensiuni s-a prăbușit peste șezlongurile unui ponton, în timp ce în zonă se aflau aproximativ 300 de persoane. Din fericire, nimeni nu a fost rănit, oamenii care ocupau șezlongurile plecând cu doar câteva momente înainte.
4