Mă uit spre viitor cu speranţa că voi avea şansa să termin ceea ce am început împreună. Am convingerea că şi la acest scrutin, din 10 iunie, veţi face în aşa fel încât să fiţi mândri, peste ani, de alegerea dumneavoastră.
Un tânăr de 21 de ani din Timisoara a fost prins de polițiștii rutieri din județ gonind cu o viteză de 200 de kilometri la oră, chiar pe ruta Șag-Jebel, unde în această săptămână și-a pierdut viața, într-un tragic accident de circulație, patronul Edy Spedition, Alin Alexandru Popa.
Un tragic accident de circulație a avut loc, miercuri după-amiaza, între localitățile timișene Șag și Jebel din județul Timiș. Șoferul unui autoturism marca Mercedes a murit pe loc, după ce a intrat într-o depășire și s-a izbit în plin de un autotren. Traficul în zonă a fost blocat zeci de minute, iar un echipaj de la descarcerare a intervenit pentru a scoate trupul neînsuflețit al bărbatului dintre fiarele contorsionate ale mașinii.
Doi bărbați sunt cercetați penal pentru tentativă de furt calificat, după ce au fost prinși în flagrant în curtea unei ferme din localitatea Voiteg, județul Timiș, în timp ce se pregăteau să fure trei țevi de pexal. Polițiștii au fost chemați chiar de către proprietarul fermei.
Ziua Femeii se va sărbători în acest an cu mare fast în localitatea timişeană, Jebel. De 9 martie un meniu special şi invitaţi pe măsură vor asigura atmosfera unei petreceri dedicate femeii.
Ştiri din Timiș
Președintele PNL Ilie Bolojan a venit la Timișoara cu un mesaj clar pentru liberali: partidul trebuie să se rupă de PSD și să construiască, inclusiv alături de USR, un pol de centru-dreapta. Bolojan a anunțat și că PNL va intra în opoziție față de Guvern.
Eveniment
Un copil în vârstă de 3 ani a fost rănit, duminică, după ce un monument funerar s-ar fi desprins în cimitirul de pe Calea Șagului din Timișoara.
Ştiri din Timiș
După încheierea mandatului lui Dominic Fritz, Timișoara este condusă interimar de Ruben Lațcău. Fritz spune că trebuie organizate alegeri parțiale și acuză Guvernul că „găsește scuze” pentru a le amâna, în timp ce o eventuală alianță USR-PNL rămâne incertă.
2
Ştiri din Timiș
La congresul USR de la Timișoara a fost aleasă noua conducere a partidului, cu 24 de membri în Biroul Național. Dominic Fritz avea garantat oricum rolul de președinte până 2029, iar acum USR își anunță strategia de opoziție și pentru alegerile din 2028.
10
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 71 de ani a fost rănit într-un accident rutier produs duminică dimineață, 1 noiembrie, pe Calea Aradului din Timișoara.
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 50 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce a fost depistat conducând sub influența alcoolului, în localitatea Variaș.
România
Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunțat că pensiile urmează să fie majorate în 2027, conform formulei prevăzute de lege.
3
Horoscop
Noiembrie este o lună de tranziție de la energia profundă și transformatoare a Scorpionului către optimismul, libertatea și spiritul aventurier al Săgetătorului.