Festivalul JazzTM ar putea liniștit să se numească festivalul câștigătorilor Grammy, invitații având împreună în palmares nu mai puțin de 17 nominalizări la prestigiosul premiu muzical. Astăzi, îl prezentăm pe Kurt Elling, unul dintre cei mai importanți vocaliști de jazz din lume și vă dăm ocazia de a câștiga încă două invitații de două persoane în zona VIP, valabile pentru toate zilele Festivalului JazzTM.
Viceprimarul Dan Diaconu vorbeşte, într-un interviu acordat pentru www.tion.ro şi Săptămânalul Agenda, despre organizarea Festivalului Jazz TM - „cel mai important eveniment muzical ce se desfăşoară în Timişoara după Revoluţie, dacă este să ne referim la valoarea artiştilor prezenţi", consideră edilul - şi ce înseamnă acest lucru pentru promovarea candidaturii oraşului în cursa pentru titlul de Capitală Culturală Europeană. Primăria Timişoara mizează pe 30.000 de spectatori.
Primăria Timişoara va aloca 100.000 de euro pentru organizarea celui mai mare festival de jazz din Europa de Est. Evenimentul, la care vor fi invitate nume mari ale genului, va avea loc în Piaţa Victoriei, în perioada 5-7 iulie.
Ştiri din Timiș
Prima ședință a Autorității Teritoriale de Ordine Publică (ATOP) Timiș din 2026 a avut ca temă centrală consolidarea Structurilor Comunitare Consultative (SCC) la nivelul fiecărei localități din județ, dar și siguranța copiilor în mediul online.
Capitală Culturală
Timișorenii pasionați de artă sunt invitați vineri, 6 februarie, de la ora 19, la Kunsthalle Bega (Calea Circumvalațiunii nr. 10), pentru vernisajul expoziției de pictură „Meniérè”, semnată de artista Ana Maria Szöllösi.
Capitală Culturală
Colegiul Național Bănățean din Timișoara organizează, în 21 februarie, cea de-a III-a ediție a concursului „Dor dă graiu bănățan”, un eveniment dedicat promovării graiului bănățean, identității și tradițiilor locale.
Ştiri din Timiș
Timișorenii sunt invitați să sărbătorească dragostea prin muzică, zâmbete din inimă și cafea aromată, joi, 12 februarie, de la ora 17, la Toffee Coffee (str. Episcop Augustin Pacha nr. 8), în cadrul evenimentului Music Bingo – Ediția de Valentine’s Day, organizat de Asociația Poli.
Ştiri din Timiș
Rezultatele simulării județene a Bacalaureatului din Timiș, desfășurată în decembrie 2025, arată că aproape jumătate dintre elevi întâmpină dificultăți serioase în pregătirea pentru examen. Din cei 1.996 de participanți, 978 de elevi (49%) au obținut medii sub 5, în timp ce 1.018 elevi (51%) au obținut medii de trecere.
5
Ştiri din Timiș
Comuna Dudeștii Vechi va fi, duminică, 15 februarie, gazda uneia dintre cele mai îndrăgite sărbători tradiționale din vestul țării – Fărșang.
Ştiri din Timiș
Au început lucrările de modernizare a drumului județean DJ 691, pe tronsonul cuprins între nodul de descărcare de pe Autostrada A1 și limita cu județul Arad, după localitatea Alioș. Drumul traversează localitățile Pișchia, Fibiș, Mașloc și Alioș și este unul dintre cele mai afectate de traficul greu din județul Timiș.
5