Pentru prima dată, cele mai importante festivaluri de jazz din Banat – Festivalul de Jazz de la Gărâna şi JazzTM – nu vor mai avea loc în aceleaşi zile. Anul viitor, iubitorii acestui gen vor avea timp berechet să ajungă în ambele locuri.
Cel mai frumos şi viu moment al Jazz TM s-a consumat vineri seara, în ultima zi de festival. O mulţime de oameni a dansat în ploaie, în Piaţa Victoriei din Timişoara, şi a cântat alături de The Cat Empire. Şi a turnat cu găleata! Anoushka Shankar a adus sunetele Indiei la Timişoara, iar Teo Milea a oferit publicului său o călătorie muzicală pe clape albe şi negre. Urmează Jazz TM 2015. Primăria a stabilit deja data celei de-a treia ediţii.
Chiar dacă ne aflăm din nou sub cod galben de ploi şi vijelii, în centrul Timişoarei se anunţă un concert de excepţie în cadrul Jazz TM. Pe scena din Piaţa Victoriei va urca, joi, în cea de-a doua seară a festivalului, Al Jarreau, o legendă a muzicii jazz. Artistul a mărturisit că abia aşteaptă să le cânte timişorenilor.
Reprezentanții Regiei Autonome de Transport Timișoara (RATT) au anunțat, joi, în cea de-a doua zi a JazzTM, că programul anumitor mijloace de transport în comun va fi prelungit cu ocazia festivalului, după cum anunţa primăria încă de dinainte să înceapă evenimentul de fapt, pentru ca toată lumea să aibă cu ce să ajungă acasă după ce se termină concertele din centrul oraşului.
Odată cu deschiderea Jazz TM, reprezentanţii Primăriei Timişoara au inaugurat miercuri şi iluminatul artistic al Palatului Culturii. Faţada principală a clădirii Operei Române s-a scăldat în lumină în prima seară a festivalului de jazz. Vorbim despre lucrări de aproximativ 100.000 de euro. Vor urma şi alte clădiri din zona centrală a Timişoarei, dar imobilele trebuie reparate înainte de a fi puse în valoare prin iluminat. În cazul Operei se va întâmpla invers: întâi iluminatul şi apoi reparaţiile...
Ştiri din Timiș
La 15 decembrie 1989, la Timișoara au început protestele care au declanșat Revoluția anticomunistă din România. Oamenii s-au solidarizat în jurul pastorului László Tőkés, iar manifestațiile s-au transformat rapid într-o revoltă împotriva regimului comunist. Timișoara a devenit simbolul curajului și al luptei pentru libertate, deschizând drumul către căderea dictaturii.
Mapamond
Regizorul Rob Reiner și soția sa, Michele Singer Reiner, au fost găsiți morți în locuința lor din Los Angeles. Presa americană relatează că ambii ar fi fost înjunghiați, iar poliția investighează cazul ca posibilă crimă.
1
Utile
Tribunalul Timiș anunță modificarea programului de lucru cu publicul la compartimentele Arhivă și Registratură, precum și la Biroul de Informații și Relații cu Publicul și Biroul Apostilă, în intervalul 22 decembrie 2025 – 9 ianuarie 2026.
Cariere de Poveste
Chitaristul Horea Silvio Crișovan a învățat la Liceul de Filologie - Istorie din Timișoara (actualmente Colegiul Național Bănățean), apoi a urmat cursurile Facultății de Litere, secția Istorie-Filosofie-Engleză la Universitatea de Vest din Timișoara. Săpăturile arheologice nu se prea „împăcau” cu chitara, marea sa pasiune, astfel că a ales muzica.
Ştiri din Timiș
Comunitatea din Giroc se pregătește să trăiască una dintre cele mai calde și pline de emoție seri ale lunii decembrie. Prima ediție a Concertului de Colinde va avea loc în 19 decembrie, de la ora 18, în incinta Căminului Cultural din Giroc, reunind pe aceeași scenă nume importante ale folclorului românesc, dar și tineri talentați din zonă.
1
Ştiri din Timiș
Școala Gimnazială Giarmata îi invită pe părinți, elevi și membri ai comunității la Târgul de Iarnă, organizat în 18 decembrie, de la ora 11, în sala de sport a instituției. Evenimentul, pregătit de elevi și cadrele didactice, promite o atmosferă caldă, festivă și plină de surprize.
Utile
Luni, 15 decembrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.