tion.ro Web analytics

În jur de 30 de elevi din Timișoara au vizitat vineri, între orele 10:00 și 14:00, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Timiş, cu ocazia proiectului Job Shadow Day. Unul dintre elevi s-a arătat foarte interesat de această meserie.
Doi hoţi au fost prinşi de jandarmi în timp ce furau fier vechi de la fostul combinat Solventul. Cei doi bărbaţi au reuşit să încarce într-un microbuz aproape jumătate de tonă de fier înainte de a fi prinşi.
Un inedit concurs de tir cu aer comprimat, demonstraţii de intervenţie antiteroristă, exerciţii cu câini şi explicaţii cu privire la executarea unor procedee de autoapărare, vizionare unui film despre pregătirea jandarmilor, de toate acestea au avut parte elevii care în cadrul săptămânii „Şcoala Altfel” au ales să viziteze Gruparea de Jandarmi Mobilă Timişoara.
Cei 162 de ani de la înfiinţarea Jandarmeriei Române au fost marcaţi şi la Deva. Jandarmii le-au oferit celor prezenţi o serie de demonstraţii şi expoziţii a echipemntelor şi tehnicilor folosite de aceştia în intervenţii.
Cu ocazia programului ,,De la violenţă la delincvenţă este un pas”, jandarmii Inspectoratului Judeţean Timiş au ocupat, luni dimineața, curtea Şcolii Generale nr. 12 din Timişoara, unde au prezentat elevilor câteva procedee de luptă folosite de ei în misiuni pentru imobilizarea infractorilor.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 8 februarie 2026, în Timișoara?
Duminică puteți merge la proiecții și la spectacole.

Ştiri din Timiș

Licitația de 9 milioane de euro pentru repararea drumurilor din Lugoj, anulată. Erau prevăzute și lucrări pentru anul trecut
Primăria Lugoj a anulat licitația de până la 8,9 milioane de euro pentru întreținerea drumurilor pe patru ani, după ce documentația s-a dovedit depășită și includea sume pentru 2025. Procedura va fi reluată cu valori actualizate pentru 2026.

Eveniment

Accident la Sânmihaiu Român. Două persoane au fost rănite
Două persoane au fost rănite sâmbătă după un accident produs în Sânmihaiu Român.

Eveniment

VIDEO. Accident cu două persoane rănite pe strada Emil Zola din Timișoara
Sâmbătă a avut loc un accident pe strada Emil Zola din Timișoara, soldat cu două persoane rănite. 2

România

Atenționare de călătorie pe un aeroport din Germania
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează, sâmbătă, cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Germania că mai multe curse aeriene sunt afectate. 1

Ştiri din Timiș

Ginkgo Biloba: Ce este, beneficii, contraindicații și cum se utilizează corect! Detalii la Enigma Plant!
Ginkgo biloba este una dintre cele mai cunoscute plante medicinale atunci când vine vorba despre memorie, concentrare și circulație. Folosită de secole în medicina tradițională și studiată intens în cercetarea modernă, această „fosilă vie” a atras atenția prin compușii săi activi (flavonoide și terpenoide), care pot susține fluxul sanguin cerebral, protecția antioxidantă și funcția vasculară. Totuși, exact pentru că acționează asupra circulației și poate interacționa cu anumite medicamente, ginkgo biloba nu este un supliment „universal”, iar administrarea corectă face diferența între beneficii și riscuri.

Utile

Lucrări ale SDM în Timișoara, astăzi, 7 februarie
Sâmbătă, 7 februarie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 7 februarie 2026, în Timișoara?
Sâmbătă puteți merge la mai multe spectacole, proiecții sau petreceri.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici