Descinderi în forță, miercuri seara, în zece locații din Timiș, pentru destructurarea unei grupări de interlopi. Mascații Jandarmeriei Timișoara au descins și pe terenul de fotbal de la Chișoda, unde se desfășura meciul dintre echipa Chișodei și cea de la Sânnicolau Mare. Printre cei ridicați se numără și interlopul Sorin Udrea.
Jandarmii de la gruparea mobilă au prins în flagrant, în cursul zilei de joi, patru persoane care încercau să fure 150 de kilograme de fier vechi dintr-o firmă de construcții din Timișoara. Cei patru s-au ales cu dosare penale și riscă să ajungă după gratii pentru furt calificat.
Două tinere au fost prinse în flagrant de jandarmi în timp ce se prostituau la periferia Timișoarei. Cele două tinere s-au ales cu dosar penal pentru prostituție, fiind prinse chiar în momentul în care încasau bani de la bărbații cu care întreținuseră raporturi sexuale.
Un bărbat de 47 de ani a fost prins de jandarmi în timp ce trăgea cu arbaleta pe malul canalului Bega. Luat la întrebări, acesta a declarat că se antrena cu arma confecţionată artizanal.
Cu ocazia împlinirii a 163 de ani de la înființare, jandarmii de la Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Timiş şi Gruparea de Jandarmi Mobilă Timişoara au defilat, miercuri dimineața, în curtea unității și au făcut o serie de intervenții demonstrative. Invitați de onoare la eveniment au fost autotirăți locale și județene.
Sănătate
La o zi după ce Sanitas Timiș anunța că, în județ, protestele se desfășoară sub forma unei greve de solidaritate, o parte dintre medicii Clinicii ATI și ai Blocului Operator de la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu” Timișoara au intrat în grevă generală. Reprezentanții sindicatului spun însă că nu toți protestatarii sunt membri ai Sanitas și că activitatea medicală esențială este asigurată.
1
Ştiri din Timiș
Măsuri de ordine publică și siguranță sporite, puncte de hidratare și transport public prelungit după miezul nopții. Acestea sunt măsurile anunțate, miercuri, de reprezentanții Centrului de Proiecte și ai Casei de Cultură a Municipiului Timișoara pentru evenimentul de amploare Ziua Timișoarei – City Celebration, care va avea loc în weekend în mai multe locații din oraș. Bugetul manifestării este de aproximativ 1,5 milioane de euro.
1
Mapamond
Kavinsky, DJ-ul francez cunoscut pentru hitul „Nightcall”, a murit la 50 de ani. Artistul a fost găsit fără viață în locuința sa din Paris, iar autoritățile au deschis o anchetă pentru stabilirea cauzei decesului. Nu au fost descoperite elemente suspecte la fața locului.
Ştiri din Timiș
Institutul Regional de Oncologie din Timișoara a mai făcut un pas spre faza de construcție. Consiliul Județean Timiș a aprobat miercuri modificarea acordului de parteneriat necesar implementării proiectului, după clarificările solicitate în procesul de obținere a finanțării prin Programul Sănătate. Potrivit președintelui CJ Timiș, Alfred Simonis, documentele pot fi semnate chiar de astăzi, iar lucrările ar putea începe în luna septembrie.
Ştiri din Timiș
Copiii cu dizabilități din județul Timiș vor avea acces la servicii specializate de recuperare și terapii moderne, în cadrul unui proiect european în valoare de aproape 8 milioane de lei, derulat de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Timiș. Programul se va desfășura pe o perioadă de trei ani și patru luni și va sprijini atât copiii cât și familiile acestora.
Ştiri din Timiș
Consiliul Județean Timiș a aprobat miercuri acordul de asociere cu Primăria Timișoara pentru realizarea parcării din zona Spitalului Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu” și a viitorului stadion „Dan Păltinișanu”. Investiția este prevăzută pe un teren de aproximativ 9.700 de metri pătrați, situat pe strada Arieș.
1
Ştiri din Timiș
Consiliul Județean Timiș a aprobat astăzi, 29 iulie, un contract-cadru care permite închirierea ocazională a Vilei Internațional, fosta vilă de protocol a familiei Ceaușescu din Timișoara. Spațiul va putea fi folosit pentru evenimente private pentru perioade de cel mult 45 de zile, iar tariful de închiriere a fost stabilit la 2 lei pe metru pătrat pe zi, la care se adaugă TVA.
Eveniment
Un șofer de camion a ajuns la spital după ce vehiculul pe care îl conducea s-a răsturnat pe câmp, în urma unui accident produs miercuri pe DJ 691, între Mașloc și Fibiș. Polițiștii au deschis un dosar penal și continuă cercetările pentru a stabili cum s-a produs incidentul.