Vanzare dată peste cap pentru doi contrabandiști lugojeni. Ei au fost luați pe sus de jandarmi, chiar în timp ce încercau să vândă țigări de contrabandă, în piața din Lugoj.
Aproape că nu există zi în această perioadă în care jandarmii Grupării Mobile din Timişoara să nu confişte petarde şi artificii scoase la vânzare ilegal în pieţele din municipiu. Ultima captură a jandarmilor este uriaşă: aproape 1000 de articole pirotehnice scoase la vânzare în Piaţa Badea Cârţan de mai mulţi romi au fost ridicate, marţi, de jandarmi.
Abia au apucat poliţiştii să anunţe că vor fi cu ochii pe comercianţii de petarde, că jandarmii au şi reuşit să prindă doi adolescenţi, de 16 şi 17 ani, în timp ce abia cărau două plase voluminoase în care se aflau petarde şi artificii.
Un tânăr de 26 de ani, din Oradea, a decis, fără nicio jenă, în noaptea de miercuri spre joi, să consume etnobotanice pe stradă, în zona Stadionului Dan Păltinişanu. Din nefericire pentru el, a fost observat de o patrulă de jandarmi din cadrul Grupării Mobile şi, deşi a încercat să scape fugind, a fost prins după o scurtă urmărire.
În cartierul Iosefin se vând țigări netimbrate. Asta au constatat şi jandarmii timişoreni care, miercuri, au prins un nou comerciant de ţigări, care avea la el aproape 70 de pachete.
Capitală Culturală
Timișoara găzduiește, în perioada 7–8 februarie, un eveniment dedicat creației locale și consumului responsabil: Ecoóp Pop-up Shop – Poartă iubire, artă & meșteșug contemporan. Evenimentul va avea loc la Galeria 5, iar intrarea este liberă.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Beverly Hills (California, SUA) și Hanovra (Germania), 3 februarie 2026 – Regent anunță încheierea cu succes a achiziției Original Equipment Solutions (OESL) de la Continental, în urma aprobării de reglementare din partea tuturor autorităților relevante. Finalizarea tranzacției marchează un nou capitol în istoria OESL, aceasta devenind o organizație independentă sub proprietatea pe termen lung a Regent.
Ştiri din Timiș
Vineri, 6 februarie, după terminarea cursurilor, elevii și preșcolarii din Timiș vor fi în vacanță până pe 15 februarie. Următoarea vacanță va fi în aprilie, când va fi sărbătorit Paștele.
Cinema
Filmul săptămânii: „Vocea lui Hind Rajab”, inspirat dintr-un caz real, care reconstruiește ultimele ore din viața lui Hind Rajab, o fetiță palestiniană de șase ani ucisă de armata israeliană în Gaza, în timp ce încerca să fie salvată de voluntarii de la Crucea Roșie.
Ştiri din Timiș
Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Timiș a confirmat, în data de 5 februarie, un caz de Pestă Porcină Africană (PPA) la mistreți, pe raza Asociației de Vânătoare Știuca Zgribești – Fondul de Vânătoare 36 Oloșag.
Ştiri din Timiș
STPT a deschis o nouă stație în fața Parcului Botanic/Spitalul Municipal, pentru autobuzele și firobuzele care merg dinspre Mărăști spre Piața 700. Șase linii opresc aici permanent, după ce zona nu avea nicio oprire intermediară.
Utile
Aquatim extinde lucrările la rețelele de apă și canalizare în zona Piața Mocioni, iar traficul pe bd. 16 Decembrie 1989 va fi restricționat etapizat din 9 februarie, cu închideri temporare până în aprilie.
Capitală Culturală
Ministerul Culturii, András István Demeter, a aprobat încetarea, prin acordul părților, a contractului de management al baritonului Cristian Rudic la Opera Națională Română din Timișoara, la solicitarea acestuia. UPDATE. Ministrul Culturii a vorbit cu angajații Operei din Timișoara, pentru prima dată în peste 20 de ani