1.400 de arbori care vor înfrumuseţa arealul viitorului parc din ansamblul Openville au ajuns la Timişoara. Copacii, din specii variate şi spectaculoase, au înălţimi impresionante, de până la 13 metri, iar unii dintre aceştia au câteva tone în greutate. Pentru transportul arborilor de la pepinierele din nordul Italiei au fost necesare peste 500 de tiruri, în perioada noiembrie 2017 – martie 2018.
De astăzi, 20 aprilie 2018, timişorenii beneficiază, în ansamblul mixt Openville, de prima parcare supraetajată din oraş, care este şi una dintre cele mai mari din ţară. Aceasta pune la dispoziţia clienţilor 910 locuri, în urma unei investiţii de peste 12,6 milioane de euro, realizată de compania IULIUS.
Companiile IULIUS şi Convergys, furnizor global de servicii de outsourcing, au semnat un contract de închiriere pentru un spaţiu de birouri în ansamblul Openville Timişoara, cea mai mare dezvoltare cu destinaţie mixtă din vestul ţării. Convergys a închiriat o suprafaţă de aproximativ 2.100 mp în United Business Center (UBC), componenta de birouri a proiectului care se dezvoltă, în prezent, în proximitatea Iulius Mall Timişoara.
Ansamblul Openville va fi, pe lângă polul regional de business și shopping, locul în care clienții găsesc o gamă completă de servicii. Amploarea proiectului și traficul foarte mare de vizitatori pe care îi atrage Iulius Mall Timișoara, parte integrată în ansamblul multifuncțional, reprezintă argumente pentru care antreprenorii locali s-au alăturat mixului de retail, cu noi concepte de magazine și servicii.

Ştiri din Timiș

DFMT caută un terț care să încaseze impozitele timișorenilor. Licitație de câteva milioane de lei
Direcția Fiscală a Municipiului Timișoara (DFMT) a scos la licitație serviciul de încasare a impozitelor și taxelor locale prin intermediul unor terți, pentru următorii patru ani. Contractul ar putea ajunge la aproximativ 9,4 milioane de lei cu TVA,.

România

Siegfried Mureșan negociază inclusiv cu PSD pentru susținere
Siegfried Mureșan a fost desemnat premier și spune că va începe imediat elaborarea unui program de guvernare proeuropean, cu prioritățile prezentate la începutul săptămânii viitoare. 4

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 19 septembrie 2026, în Timișoara?
Sâmbătă puteți merge la evenimentul „Străzi pentru comunitate”, la un târg sau la spectacole.

Eveniment

VIDEO. Conductă de gaz spartă, la Sânnicolau Mare. Autoritățile au evacuat locuitorii
O conductă de gaz s-a fisurat, vineri seară, pe strada Nicolae Bălcescu din Sânnicolau Mare, iar scurgerile au determinat evacuarea locuitorilor pe o rază de aproximativ 500 de metri. UPDATE. Locuitorii s-au întors în case

Eveniment

Prima sentință din dosarul uciderii lui Mario. Detenție pentru 15 ani și daune morale de un milion de euro
Unul dintre minorii care l-au ucis pe Mario Berinde, adolescentul de 15 ani din Cenei, a fost condamnat de Tribunalul Timiș la 15 ani într-un centru de detenție. Acesta trebuie să plătească familiei victimei și daune morale de peste un milion de euro. Decizia nu este definitivă. 3

România

România ar putea fi retrogradată la „junk” dacă se prelungește criza politică, suține agenția de rating Fitch
Criza politică din România începe să pună presiune și pe ratingul de țară. Fitch avertizează că România ar putea ajunge în categoria „junk” dacă nu va avea în curând un guvern funcțional și un plan credibil pentru reducerea deficitului bugetar. 7

Mapamond

UE îi mai trimite 3,3 miliarde de euro Ucrainei. Banii merg pe drone și rachete
Uniunea Europeană deblochează încă 3,3 miliarde de euro pentru Ucraina, bani care vor fi folosiți pentru achiziția de echipamente de apărare, inclusiv drone și rachete. Este a patra tranșă acordată Kievului în cadrul împrumutului de 90 de miliarde de euro pentru 2026-2027. 14

Ştiri din Timiș

Traficul din centrul Timișoarei, afectat și duminică, și săptămâna viitoare de evenimente sportive și culturale
Timișoara se umple de restricții de circulație în următoarele zile, odată cu organizarea mai multor evenimente sportive și culturale. Traficul va fi închis pe traseul Timișoara Grand Prix, iar parcarea de la Modex va fi rezervată pentru șase zile. 3

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici