Emoții pe note muzicale, spectacole tematice, ateliere și concerte, toate anunță venirea Crăciunului. În Iulius Town s-a instalat, odată cu aprinderea decorațiunilor, o atmosferă magică, iar evenimentele din acest sfârșit de săptămână îi invită pe timișoreni să își petreacă timpul alături de familie.
În recepția clădirii de birouri United Business Center 3 au răsărit copaci! Cei care lucrează în imobilul office sau cei care vin doar în vizită au o surpriză atunci când trec pragul clădirii. Imaginea din lobby pare desprinsă dintr-un tablou de inspirație mediteraneană, ale cărui „vedete” sunt cei trei măslini negri. De jur împrejurul copacilor au fost amenajate canapele, astfel că cei care lucrează în spațiile office se pot bucura de o pauză în mijlocul „naturii”, fără să iasă din clădire. Tabloul natural este completat de alți 25 de arțari, carpeni și ginkgo biloba, care împrejmuiesc terasele exterioare ale clădirii, de la etajele 1 și 2.
Recent, la etajul 1 Iulius Mall au fost inaugurate magazinul de îmbrăcăminte, încălțăminte și accesorii multibrand, VGeneration, și cel de șepci, accesorii și îmbrăcăminte, New Era. În cele două locații pot fi găsite articole pentru stilul urban-casual, pentru outfit-uri care inspiră autenticitate și originalitate.
Azi în Timișoara
Miercuri, 24 decembrie, puteți merge la expoziții sau să vizitați Târgul de Crăciun din centru.
România
Ministrul Finanţelor a anunţat adoptarea „Ordonanţei-trenuleţ”, care prevede reduceri de cheltuieli bugetare, stimularea investiţiilor şi sprijin pentru persoanele vulnerabile până la bugetul pe 2026.
România
Peste 98% dintre judecătorii chestionați de CSM afirmă că au resimțit o campanie publică împotriva justiției. Majoritatea consideră că prescripția răspunderii penale este cauzată în principal de pasivitatea Parlamentului. Judecătorii mai semnalează volumul excesiv de muncă, lipsa personalului și infrastructura deficitară, factori care afectează funcționarea justiției și atractivitatea profesiei.
Ştiri din Timiș
Primăria Giarmata îl acuză pe consilierul local Andrei Berta (PSD) că ar fi intervenit abuziv asupra unor lucrări de pe strada Tudor Arghezi, unde ar fi dispus pietruirea ilegală a drumului. Administrația locală susține că acțiunea a produs pagube și a sesizat Poliția.
1
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Alegerea unui microbuz pentru drumuri lungi nu ține doar de numărul de locuri, ci de modul în care fiecare kilometru este parcurs fără stres, oboseală sau compromisuri inutile. Când călătorești multe ore, confortul scaunelor, spațiul real pentru picioare și liniștea din habitaclu devin importante.
Ştiri din Timiș
Consiliul Județean Timiș a aprobat înființarea Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „Centrul de Digitalizare și Inovare Timiș”, alături de 15 primării din județ. Noua structură își propune să accelereze digitalizarea, inovarea și atragerea de fonduri pentru dezvoltarea durabilă.
1
România
Risipa alimentară rămâne o problemă majoră în Uniunea Europeană, iar sărbătorile sunt una dintre perioadele în care aceasta se accentuează. Fiecare european aruncă anual, în medie, aproximativ 130 de kilograme de alimente, peste jumătate din această cantitate provenind chiar din gospodării. Contextul arată cât de important este ca, mai ales de Crăciun și Anul Nou, să fim mai atenți la cât cumpărăm, cât gătim și ce ajunge, în cele din urmă, la gunoi.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara propune majorarea tarifului la stațiile publice de încărcare a mașinilor electrice, de la 1,4 la 1,9 lei/kWh, pe fondul eliminării plafonării prețurilor la energie. Municipalitatea susține că noul tarif, majorat cu 50 de bani, rămâne sub media pieței și este necesar pentru menținerea rețelei în parametri optimi.
3