Iulius Mall Timişoara a fost gazdă bună pentru „Târgul Activităţilor Educative Formale şi Nonformale”. Manifestarea desfăşurată joi, 4 aprilie, face parte din programul educaţional „Să ştii mai multe, să fii mai bun!”, iniţiat de Inspectoratul Școlar Judeţean Timiş, cu scopul conștientizării importanței activităților formale și nonformale în dezvoltarea armonioasă a personalității copiilor și elevilor.
Iulius Mall Timişoara aşteaptă timişorenii cu două oferte expoziţionale interesante pentru acest sfâşit de săptămână. Un târg de turism dedicat celor aflaţi în căutarea vacanţei ideale şi o expoziţie de antichităţi sunt cele două propuneri pe care centrul comercial le face în acest week-end (29-31 martie 2013) celor care doresc să îşi petreacă timpul liber în ambianţa celui mai mare mall din afara Capitalei.
Conducerea Direcției de Sănătate Publică Timiș a avut vineri o întâlnire cu conducerea mall-ului din Timișoara, pentru a discuta problema fumatului în spații publice. În urma întâlnirii, reprezentanții Direcției de Sănătate Publică au obținut promisiunea că fumatul va fi stopat în totalitate în mall și că va fi permis doar în locuri special amenajate.
Săptămâna viitoare, clienţii Iulius Mall Timişoara care îşi plănuiesc vacanţa de Paşte sau concediul de vară sunt invitaţi la cea de-a XI-a ediţie a Târgului de Turism al Timişoarei. „Shopul de Vacanță" va avea loc în week-end-ul 29-31 martie 2013, la parterul mall-ului.
Vineri, pe 8 martie, de ziua lor, Iulius Mall Timisoara le sărbătoreşte pe femei şi le oferă un cadou special: „Ladies Fashion Show" şi un spectacol pregătit de cei mici. De la ora 17.00, la demisolul mall-ului va fi o explozie de culori şi ritmuri, care vor aduce aerul primăverii printre clienţi.
Ştiri din Timiș
Muzeul Apei din Timișoara găzduiește sâmbătă, 26 septembrie, Târgul Științescu & prietenii 2026. Evenimentul are loc între orele 11:00 și 15:00 și aduce activități de știință și tehnologie pentru copii, tineri și adulți. Accesul este gratuit.
Capitală Culturală
Cea de-a patra ediție a Festivalului de film și cultură balcanică TAIFAS începe luni, 12 octombrie, la Cinema Timiș. Evenimentul de deschidere este spectacolul „Maria Tănase. O poveste”, programat de la ora 19:30, o producție a Teatrului de Stat Constanța, regizată de Carmen-Lidia Vidu.
Ştiri din Timiș
Noi restricții de circulație în Timișoara: două străzi sunt închise până în 22 octombrie pentru lucrări la rețeaua de gaz, iar alte două vor fi închise sâmbătă, pentru „Timișoara Tasting Tour 2026”.
Capitală Culturală
Teatrul Național din Timișoara pregătește primul spectacol al începutului de stagiune din mandatul noului director. Repetițiile pentru „Edmond”, piesa celebrului dramaturg american David Mamet, au început, iar spectacolul va fi montat de regizorul Radu Iacoban, care semnează și traducerea textului.
Ştiri din Timiș
Poligonul pentru cursuri de ciclism din Parcul Copiilor este gata, anunță Primăria Timișoara. Copiii de peste 6 ani pot învăța să meargă mai bine pe bicicletă, inclusiv la cursurile gratuite EduVelo.
Ştiri din Timiș
Consiliul Județean Timiș anunță că persoanele interesate pot depune în continuare cereri pentru obținerea unei locuințe construite prin Agenția Națională pentru Locuințe (ANL), destinată tinerilor pentru închiriere. Documentele pot fi depuse până pe 7 octombrie, inclusiv.
Ştiri din Timiș
Spitalul Militar din Timișoara a primit Drapelul de Luptă, într-o ceremonie desfășurată marți în Piața Victoriei. Evenimentul a marcat tradiția și misiunea unității medicale, veche de peste 265 de ani. La ceremonie a participat și ministrul Apărării Naționale, Radu Miruță, care a evidențiat profesionalismul personalului și rolul spitalului în comunitate.