tion.ro Web analytics

Apple a actualizat laptopurile MacBook Pro de 13 și 15 inch cu CPU-uri Coffe Lake, Siri și o nouă versiune a tastaturii controversate a companiei, Butterfly. MacBook Pro de 15 inch, așa cum era de așteptat, poate avea acum un procesor six-core i7 sau i9 Intel Coffe Lake, 2,9 GHz cu 4,8 GHz Turbo. Acesta vine împreună cu grafica discretă Radeon Pro, 32 GB de DDR4 RAM (față de 16 GB anterior) și stocare de 2 sau 4 TB.
Autoliv, liderul mondial în sistemele de siguranță auto, a anunțat că Veoneer, noua companie din domeniul electronicii desprinsă din Autoliv, a fost selectată de unul dintre producătorii principali de automobile din lume, ca partener în dezvoltarea și producerea sistemelor de camere Mono Vision, compuse din hardware, software și algoritmi.

Horoscop

Lună Nouă în Săgetător, în 20 decembrie
Luna Nouă în Săgetător din 20 decembrie deschide un ciclu puternic de transformare, în care căutarea sensului, a direcției și a adevărului devin tema centrală. Săgetătorul este semnul explorării și al expansiunii, iar această Lună Nouă ne invită să depășim limitele vechilor concepții, să ne lărgim orizonturile mentale. Însă harta momentului nu este una simplă, conține aspecte importante.

Eveniment

Accident pe Drumul Boilor. Patru persoane au ajuns la spital
Un accident rutier a avut loc astăzi de dimineață pe Drumul Boilor din Timișoara.

Eveniment

Trei răniți, dintre care unul grav, după un accident feroviar în Săcălaz
Un tren și un autoturism s-au ciocnit în comuna Săcălaz, provocând rănirea a trei persoane, dintre care una grav. 1

Eveniment

Bărbat scos din Bega și transportat la spital inconștient, după o intervenție a scafandrilor în miez de noapte
O persoană a fost scoasă din râul Bega, azi-noapte, după ce autoritățile au fost alertate prin 112 că aceasta ar fi căzut în apă, în zona podului de pe strada Dragalina.

Eveniment

Sărbători în siguranță. Recomandările autorităților din Timișoara pentru drumuri, locuință și cumpărături
Sărbătorile de iarnă se apropie, iar autoritățile din județul Timiș au transmis, la solicitarea Tion, o serie de recomandări pentru ca timișenii să fie în siguranță, atât acasă, cât și în trafic sau în spațiile publice aglomerate.

Utile

Programul marilor magazine din Timișoara de Crăciun și Anul Nou
Principalele magazine și centre comerciale din Timișoara au și în acest an un program special de sărbători. Pentru a evita aglomerația, este recomandat să nu lăsați cumpărăturile pe ultima sută de metri.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 20 decembrie 2025, în Timișoara?
Sâmbătă, 20 decembrie, puteți merge la FABERLAND sau la Harababura Vinyl Fair, la diverse ateliere, la teatru sau la film. Târgurile de Crăciun din centrul orașului și de la Muzeul Satului Bănățean sunt deschise.

Eveniment

FOTO. Mașină scăpată de sub control la intrarea în Remetea Mare. O femeie a fost rănită
Accident rutier la intrarea în Remetea Mare, miercuri seara, după ce un șofer a escaladat sensul giratoriu. O pasageră de 58 de ani a fost rănită. Polițiștii au deschis un dosar penal. 3

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici