Pagina de internet a Inspectoratului Școlar Județean Timiș are o nouă „față” și structură. Încă mai sunt de realizat ultimele retușuri și, până la finalul lunii ianuarie, pagina va fi complet funcțională. Interesant este faptul că site-ul a fost refăcut de câțiva elevi de la Liceul ”Grigore Moisil” din Timișoara iar acum este mai accesibil și are o nouă imagine. 
Părinți ai copiilor cu cerințe educaționale speciale (CES) integrați în învățământul de masă din Timiș au depus un memoriu la Inspectoratul școlar județean prin care cer să li se plătească sumele de bani la care au dreptul pentru alocația de hrană. Banii există, dar nu pot fi virați din cauza unei Hotărâri de Guvern, care nu permite acest lucru.
Halasz Ferenc este inspector școlar general adjunct de Timiș pentru încă patru ani. Inspectorul școlar general adjunct de Timiș a participat la concursul desfășurat în această săptămână și a trecut toate testele, urmând să semneze un contract cu Ministerul Educației pe patru ani. Halasz a mai încercat, în primăvara lui 2015, acest demers, dar a renunțat după prima probă, la fel ca și alți inspectori. Între timp, aceștia au fost numiți cu delegație.

Eveniment

Copil de 3 ani, rănit după ce un monument funerar s-ar fi desprins într-un cimitir din Timișoara
Un copil în vârstă de 3 ani a fost rănit, duminică, după ce un monument funerar s-ar fi desprins în cimitirul de pe Calea Șagului din Timișoara.

Ştiri din Timiș

Se mai fac alegeri parțiale pentru Primăria Timișoara? USR vrea, dar „PSD este extrem de creativ atunci când e vorba de scuze”
După încheierea mandatului lui Dominic Fritz, Timișoara este condusă interimar de Ruben Lațcău. Fritz spune că trebuie organizate alegeri parțiale și acuză Guvernul că „găsește scuze” pentru a le amâna, în timp ce o eventuală alianță USR-PNL rămâne incertă. 2

Ştiri din Timiș

FOTO. USR și-a prezentat noul Birou Național. „Vom fi câinele de pază al cetățenilor”
La congresul USR de la Timișoara a fost aleasă noua conducere a partidului, cu 24 de membri în Biroul Național. Dominic Fritz avea garantat oricum rolul de președinte până 2029, iar acum USR își anunță strategia de opoziție și pentru alegerile din 2028. 7

Eveniment

Un bărbat de 71 de ani a ajuns la spital după ce un șofer l-a lovit cu spatele pe Calea Aradului din Timișoara. Traversa ilegal
Un bărbat în vârstă de 71 de ani a fost rănit într-un accident rutier produs duminică dimineață, 1 noiembrie, pe Calea Aradului din Timișoara.

Eveniment

Bărbat de 50 de ani, reținut după ce a fost prins băut la volan, în Variaș
Un bărbat în vârstă de 50 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce a fost depistat conducând sub influența alcoolului, în localitatea Variaș.

România

Pensiile ar putea crește cu 7,3% în 2027. Ajutoare de până la 500 de lei în decembrie
Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunțat că pensiile urmează să fie majorate în 2027, conform formulei prevăzute de lege. 3

Horoscop

Energia Astrală a lunii Noiembrie
Noiembrie este o lună de tranziție de la energia profundă și transformatoare a Scorpionului către optimismul, libertatea și spiritul aventurier al Săgetătorului.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 1 noiembrie 2026, în Timișoara?
Duminică puteți merge la expoziții și spectacole.