Clădirea de birouri din complexul imobiliar ridicat pe Bulevardul Take Ionescu din Timișoara a obținut una dintre cele mai importante certificări în ceea ce privește proiectele sustenabile din punct de vedere al mediului. Ansamblul a fost nominalizat la titlul de cea mai eficientă clădire de birouri din regiune.
Prima școală internațională, cu program educațional de tip Cambridge - British International School – a început înscrierile pentru anul școlar 2019. Părinții copiilor cu vârste cuprinse între 4 și 13 ani sunt invitați sâmbătă, 20 octombrie, la un eveniment de prezentare în detaliu a procedurilor de înscriere, sâmbătă, ora 10.00 la Biblioteca Universității Politehnicii, sala Auditorium, bdul V. Pârvan nr. 2. Intrarea este liberă și vor participa viitorul director al instituției, precum și membri ai boardului director pentru o întâlnire în care organizatorii vor pune la dispoziția părinților dosarele de admitere.
Timișoara 12 septembrie 2018 – Corporate Office Solution (COS), specialistul in amenajarea la cheie a spatiilor de birouri, va deschide primul showroom pe care compania îl are în vestul țării, într-un spațiu generos în clădirea ISHO Offices. Acesta este cel de-al treilea showroom COS din România, celelalte două fiind funcționale în București și Cluj-Napoca.
Unul dintre cele mai mari noi cartiere din Timișoara crește spectaculos. Cei care trec pe Bulevardul Take Ionescu văd zi de zi cum cartierul evoluează, prima clădire de tip office fiind deja funcțională, iar restul unităților, fie clădiri de birouri sau spații de locuit, dar și parcuri și un nou bulevard și un hotel, vor fi gata în timp record.
Ultimele inaugurări de clădiri de birouri din Timișoara au propulsat orașul de pe Bega pe primul loc al pieței spațiilor de birouri din România, desigur după București. Astfel, capitala Banatului depășește Clujul, oraș cu care este în concurență permanentă în domeniul angajării în domeniul serviciilor cu valoarea adăugată.

România

Pensiile ar putea crește cu 7,3% în 2027. Ajutoare de până la 500 de lei în decembrie
Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunțat că pensiile urmează să fie majorate în 2027, conform formulei prevăzute de lege.

Horoscop

Energia Astrală a lunii Noiembrie
Noiembrie este o lună de tranziție de la energia profundă și transformatoare a Scorpionului către optimismul, libertatea și spiritul aventurier al Săgetătorului.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 1 noiembrie 2026, în Timișoara?
Duminică puteți merge la expoziții și spectacole.

Ştiri din Timiș

Rezultate parțiale la votul intern al USR. Lațcău și Șipoș, aleși în Biroul Național
Congresul USR de la Timișoara s-a încheiat cu alegerea noului Birou Național. Printre cei aleși se numără și doi membri ai USR Timiș: senatorul Sorin Șipoș și viceprimarul Ruben Lațcău, potrivit rezultatelor parțiale, anunțate în jurul orei 19.

Eveniment

Tânăr de 24 de ani, reținut după ce ar fi furat echipamente audio dintr-o locuință din Timișoara
Un tânăr în vârstă de 24 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii din Timișoara, fiind bănuit că a spart o locuință și a furat mai multe echipamente audio, în valoare de 400 de euro.

Ştiri din Timiș

Fritz, la congresul USR de la Timișoara: „Ne-au cântat prohodul de o mie de ori, iată că tot suntem aici”
Dominic Fritz a deschis congresul USR de la Timișoara cu un atac la PSD și la premierul Luca Niculescu. Liderul USR a spus că partidul trebuie să fie „motorul” unei coaliții reformatoare, nu „roata de rezervă”. 19

Eveniment

Tânăr de 18 ani, reținut după ce a provocat un accident în Comloșu Mare și a fugit
Un tânăr în vârstă de 18 ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce ar fi provocat un accident rutier în localitatea Comloșu Mare, apoi ar fi fugit de la locul evenimentului. Acesta conducea fără permis și se afla la volanul unui autoturism neînmatriculat.

România

Se elimină taxa de 25 de lei pentru coletele din afara UE de la 1 noiembrie în România
Începând cu 1 noiembrie 2026, România elimină taxa logistică de 25 de lei aplicată coletelor cu valoare sub 150 de euro expediate din afara Uniunii Europene.