Cei mai buni sportivi din motociclismul românesc au fost premiaţi, sâmbătă, la Timişoara. Oraşul de pe Bega a primit onoarea de a găzdui această ceremonie, una care a consacrat clasarea Timişului ca cel mai puternic judeţ din punctul de vedere al sportului moto. Cosmin Costescu, Cătălin Cazacu, Ionel Pascotă, Mihai Stoichescu, plus juniorii Vlad Neaga sau Patrick Pascotă, sunt doar principalii competitori care ţin sus steagul motociclismului timişean în aproape toate ramurile acestei Federaţii.
Timişoara va avea onoarea să găzduiască ediţia din acest an a Galei Campionilor din domeniul motociclismului. Mai mult de 200 de invitați, reprezentanți ai moto-cluburilor din toată țara, vor fi prezenți în Sala Multifuncțională a Consiliului Județean Timiș în data de 14 decembrie pentru a celebra toți campionii motociclismului românesc ai sezonului ce tocmai s-a încheiat.
Ionel Pascotă îşi continuă cursa spre titlul naţional la motociclism viteză. La finalul săptămânii trecute a avut loc etapa a II-a, respectiv a III-a, a Campionatului Național pe circuitul maghiar Pannoniaring, iar giroceanul a învins în ambele, deşi a suferit un accident.
Ionel Pascotă a reuşit o nouă victorie, de această dată în campionatul Romanian Superbike. Etapa de duminică a avut loc în Slovacia, iar giroceanul s-a impus în ciuda problemelor mecanice avute.
Sportivul girocean Ionel Pascotă a învins în prima etapă a campinatului naţional de viteză, dar şi în Campionatul Europei de Est. Cursa a avut loc duminică, în Grecia, pe un circuit deja bine cunoscut de sportivii români, cel de la Serres.
România
Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunțat că pensiile urmează să fie majorate în 2027, conform formulei prevăzute de lege.
Horoscop
Noiembrie este o lună de tranziție de la energia profundă și transformatoare a Scorpionului către optimismul, libertatea și spiritul aventurier al Săgetătorului.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la expoziții și spectacole.
Ştiri din Timiș
Congresul USR de la Timișoara s-a încheiat cu alegerea noului Birou Național. Printre cei aleși se numără și doi membri ai USR Timiș: senatorul Sorin Șipoș și viceprimarul Ruben Lațcău, potrivit rezultatelor parțiale, anunțate în jurul orei 19.
Eveniment
Un tânăr în vârstă de 24 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii din Timișoara, fiind bănuit că a spart o locuință și a furat mai multe echipamente audio, în valoare de 400 de euro.
Ştiri din Timiș
Dominic Fritz a deschis congresul USR de la Timișoara cu un atac la PSD și la premierul Luca Niculescu. Liderul USR a spus că partidul trebuie să fie „motorul” unei coaliții reformatoare, nu „roata de rezervă”.
19
Eveniment
Un tânăr în vârstă de 18 ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce ar fi provocat un accident rutier în localitatea Comloșu Mare, apoi ar fi fugit de la locul evenimentului. Acesta conducea fără permis și se afla la volanul unui autoturism neînmatriculat.
România
Începând cu 1 noiembrie 2026, România elimină taxa logistică de 25 de lei aplicată coletelor cu valoare sub 150 de euro expediate din afara Uniunii Europene.