În micuța biserică de lemn de la Topla, strămutată în Muzeul Satului Bănățean, toate cele cuvenite Săptămânii Patimilor se petrec după cuviință și carte. Credincioșii sunt așteptați să participe la slujbele religioase ale fiecărei zile și să ia Lumină din Lumină în lăcașul cioplit în urmă cu aproape 270 de ani.
Sute de credincioşi au luat Lumină, ca în fiecare an la Paşti, de la Mănăstirea Partoş, acolo unde stareţul Varlaam dă de veste, cu o molipsitoare, exuberantă bucurie, că „Hristos a Înviat!”. Şi pentru că vremea a fost călduroasă şi blândă, slujba de Înviere s-a ţinut sub cerul înstelat, în curtea mănăstirii, la Altarul de vară.
Tradiţional, în fiecare an, în seara de Înviere, un avion special aduce pentru români, de la Ierusalim, Lumina Sfântă. La fel va fi şi în acest an, iar credincioşii din zona de vest a României vor primi şi ei Lumină de la flacăra adusă din Israel, aceasta sosind la Timişoara şi Arad cu un avion.
Un primar din Timiş a fost jefuit chiar în noaptea de Înviere. Când s-a întors de la biserică, în noaptea de sâmbătă spre duminică, primarul din Giarmata a observat că în casa sa au intrat hoţi care i-au furat 2000 de lei şi bijuteriile soţiei.

Ştiri din Timiș

Bolojan, la explicații cu liberalii timișeni: „Cei care doresc ca PNL să fie o clonă a PSD n-au decât să plece”
Președintele PNL Ilie Bolojan a venit la Timișoara cu un mesaj clar pentru liberali: partidul trebuie să se rupă de PSD și să construiască, inclusiv alături de USR, un pol de centru-dreapta. Bolojan a anunțat și că PNL va intra în opoziție față de Guvern.

Eveniment

Copil de 3 ani, rănit după ce un monument funerar s-ar fi desprins într-un cimitir din Timișoara
Un copil în vârstă de 3 ani a fost rănit, duminică, după ce un monument funerar s-ar fi desprins în cimitirul de pe Calea Șagului din Timișoara.

Ştiri din Timiș

Se mai fac alegeri parțiale pentru Primăria Timișoara? USR vrea, dar „PSD este extrem de creativ atunci când e vorba de scuze”
După încheierea mandatului lui Dominic Fritz, Timișoara este condusă interimar de Ruben Lațcău. Fritz spune că trebuie organizate alegeri parțiale și acuză Guvernul că „găsește scuze” pentru a le amâna, în timp ce o eventuală alianță USR-PNL rămâne incertă. 2

Ştiri din Timiș

FOTO. USR și-a prezentat noul Birou Național. „Vom fi câinele de pază al cetățenilor”
La congresul USR de la Timișoara a fost aleasă noua conducere a partidului, cu 24 de membri în Biroul Național. Dominic Fritz avea garantat oricum rolul de președinte până 2029, iar acum USR își anunță strategia de opoziție și pentru alegerile din 2028. 10

Eveniment

Un bărbat de 71 de ani a ajuns la spital după ce un șofer l-a lovit cu spatele pe Calea Aradului din Timișoara. Traversa ilegal
Un bărbat în vârstă de 71 de ani a fost rănit într-un accident rutier produs duminică dimineață, 1 noiembrie, pe Calea Aradului din Timișoara.

Eveniment

Bărbat de 50 de ani, reținut după ce a fost prins băut la volan, în Variaș
Un bărbat în vârstă de 50 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce a fost depistat conducând sub influența alcoolului, în localitatea Variaș.

România

Pensiile ar putea crește cu 7,3% în 2027. Ajutoare de până la 500 de lei în decembrie
Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunțat că pensiile urmează să fie majorate în 2027, conform formulei prevăzute de lege. 3

Horoscop

Energia Astrală a lunii Noiembrie
Noiembrie este o lună de tranziție de la energia profundă și transformatoare a Scorpionului către optimismul, libertatea și spiritul aventurier al Săgetătorului.