Compania Continental a realizat o investiție de peste 10,5 milioane de euro în tehnologiile cu plasmă rece și oxidare termică regenerativă pentru a reduce mirosul din zonă. Aceasta a fost pusă în funcțiune la finele anului 2015, iar acum reprezentanții companiei au prezentat rezultatele măsurătorilor realizate în apropierea fabricii. Locuitorii din zona Pădurea Verde, dar și din alte cartiere ale Timișoarei, cum ar fi zona Lipovei, se plâng de mulți ani de mirosul pregnant de cauciuc pe care trebuie să-l suporte.