Consilierii locali din Săcălaz au aprobat, la finele săptămânii trecute, un nou proiect de hotărâre ce permite organizarea unui referendum în localitate pe tema gazelor de sist. De această dată, Prefectura Timiş se pare că nu va avea obiecţii privind procedura de organizare a acestui referendum, care a fost amânat cu aproape două săptămâni. Şi întrebarea a fost schimbată.
Daca ai ajuns la faza in care nu te mai simti motivat sa faci o meserie pentru care te-ai pregatit din greu, este usor sa concluzionezi ca ai luat anumite decizii proaste in legatura cu cariera ta, si ca ai nevoie de o schimbare de job. Daca asa sta treaba, cel mai bine ar fi sa-ti pui cateva intrebari inainte sa parasesti corabia, pentru a nu regreta mai tarziu.
Daca tocmai ai fost chemat la un interviu, nu e neobisnuit sa ai sentimente de bucurie, usurare si nervozitate in acelasi timp. Unul dintre cele mai bune feluri prin care te poti calma este sa te pregatesti bine pentru interviu. Poti incepe prin a anticipa intrebarile care ti se vor pune. Desi unele intrebarile pot fi dificile, majoritatea angajatorilor vor sa stie cam aceleasi lucruri despre tine, experienta, abilitatile dar si personalitatea ta.
Oamenii de afaceri timişoreni sunt provocaţi să-i ia la întrebări pe cei care îşi doresc fotoliul de primar al Timişoarei. Aflaţi în cursă pentru funcţia supremă în conducerea oraşului, candidaţii înscrişi în cursa electorală sunt invitaţi, miercuri, 16 mai, să răspundă întrebărilor patronilor timişoreni.
Ceea ce spui in timpul unui interviu depinde in mare masura de postul pentru care ai aplicat dar si de experienta, abilitatile si preferintele tale personale. Cu toate acestea, anumite raspunsuri vor fi intotdeauna mai bune decat altele.
Ştiri sportive
Timișoara a fost reprezentată de rezultate importante la Campionatul European de Culturism și Fitness IFBB 2026, desfășurat în perioada 30 aprilie - 2 mai, la Santa Susanna, în apropiere de Barcelona. Patru sportivi din oraș, legitimați la cluburi locale și selecționați în lotul național, au concurat la unele dintre cele mai disputate categorii ale competiției.
Eveniment
Un șofer de 33 de ani a fost prins de polițiștii rutieri circulând cu 211 km/h pe DN 59/E70, pe un sector de drum unde limita legală este de 100 km/h. Incidentul a avut loc în 2 mai 2026, în jurul orei 12:30, între localitățile Voiteg și Jebel.
Cinema
Cinefilii din Timișoara vor avea ocazia să vadă pe marele ecran o versiune extinsă și necenzurată a filmului „Kill Bill”, în cadrul unei proiecții speciale organizate la Cinema Timiș.
Sănătate
Medicii de la Spitalul CFR Timișoara atrag atenția asupra hipocalcemiei, o afecțiune caracterizată printr-un nivel scăzut de calciu în organism, care poate avea consecințe importante asupra sănătății dacă nu este identificată și tratată la timp.
Sănătate
„Ora de Autoîngrijire” revine la Timișoara. Program dedicat pacienților oncologici și familiilor lor
Asociația OncoHelp - Centrul de Oncologie OncoHelp din Timișoara anunță o nouă ediție a proiectului „Ora de Autoîngrijire”, un program dedicat pacienților oncologici și familiilor acestora, care își propune să ofere sprijin și informații clare într-un moment dificil.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Echinaceea este o plantă medicinală valoroasă, cunoscută pentru proprietățile sale de stimulare a sistemului imunitar și de combatere a infecțiilor. Acest ghid detaliat explorează beneficiile, utilizările și caracteristicile plantei Echinacea purpurea, oferind informații esențiale pentru a înțelege cum poate contribui la menținerea sănătății.
Turism
Turismul în 2026 nu mai este despre „unde mergem în vacanță”, ci despre „cum călătorim”. Destinațiile alese de BBC sunt cele care protejează mediul, reduc supraturismul, oferă experiențe autentice și combină cultura cu natura.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la mai multe spectacole și proiecții în oraș.