Prof.univ.dr. Nicolae Ţăran, analist economic, vorbeşte despre Timişoara, aşa cum o vede peste o generaţie. Dacă, după 20 de ani vom fi regiune sau nu, vom avea un învăţământ de calitate, sau ce se va întâmpla cu oraşul, aşa cum le vede renumitul analist, puteţi afla în rândurile ce urmează.
Are 86 de ani, o privire limpede asupra lucrurilor din jurul său şi credinţa că respectul unora faţă de alţii e calea spre înainte. Prof.dr. Gheorghe Băcanu, cel care a înfiinţat Centrul şi Clinica de diabet din Timişoara, a urcat treaptă cu treaptă, muntele medicinei şi şi-a pus, defintiv, numele într-o pagină de istorie locală. Fără să enumerăm aici funcţiile pe care le-a avut de-a lungul unei jumătăţi de secol de medicină timişoreană, titlurile volumelor sau cercetărilor semnate, am vrut să aflăm de la Profesor cum se văd studenţii de azi, medicina timişoreană, bolile sau pacienţii.
Interviu cu noul viceprimar al Timişoarei Dan Diaconu. Edilul vorbeşte într-un interviu acordat pentru www.tion.ro şi săptămânalul Agenda despre ceea ce ar trebui să se schimbe în funcţionarea primăriei, despre evaluarea directorilor moşteniţi din „echipa Ciuhandu”, despre terase în parcuri şi reducerea poluării, despre cumpărarea de terenuri pentru împădurire, valorificarea patrimoniului local şi alte subiecte de interes.
Interviu cu viceprimarul Timişoarei Sorin Grindeanu.Edilul vorbeşte despre reorganizarea care va urma la Primăria Timişoara, despre angajamentele luate în campania electorală, despre "evaluarea" secretarului Ioan Cojocari, lucrările la infrastructură care se vor realiza în acest an şi posibilitatea de a candida la alegerile parlamentare în toamnă.
"Imi caut de lucru de foarte multa vreme". Este fraza dureros de adevarata pe care cu totii am tot auzit-o sau chiar experimentat-o de multe ori. Cautarea unui loc de munca, mersul la interviuri, asteptarea deciziei finale, toate sunt activitati care implica un mare consum fizic si emotional.
Ştiri din Timiș
Lucrările de desprăfuire, spălare și restaurare a picturii au început sub semnul rugăciunii la Biserica „Nașterea Maicii Domnului” din cartierul Iosefin, unul dintre cele mai importante lăcașuri de cult ale Timișoarei.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. La început de an, tot mai mulți oameni își propun să acorde mai multă atenție sănătății. Dincolo de dietă sau mișcare, sănătatea dentară rămâne una dintre cele mai eficiente investiții pe termen lung, cu impact direct asupra stării generale de bine. Specialiștii spun că nu este nevoie de schimbări radicale, ci de câteva obiceiuri corecte, aplicate consecvent.
Ştiri din Timiș
Consiliul Județean Timiș a aprobat, în ședința extraordinară de joi, 5 februarie, proiectul de hotărâre privind indicatorii tehnico-economici și devizul general pentru realizarea Centrului comunitar „Forum 01115”, un proiect pilot „New European Bauhaus”, care va fi construit în comuna Giroc, pe terenul fostei unități militare de la intrarea dinspre Timișoara.
Ştiri din Timiș
Consiliul Județean Timiș a anunțat astăzi, 5 februarie, recuperarea Vilei Internațional, cunoscută ca fosta casă de protocol a lui Nicolae Ceaușescu de pe Loga nr. 48, într-un demers considerat un pas important pentru patrimoniul județului și al municipiului Timișoara, spune Alfred Simonis.
Ştiri din Timiș
Municipiul Lugoj găzduiește cea de-a VIII-a ediție a Festivalului – Concurs „Gelu Stan”, eveniment cultural de prestigiu, în memoria dirijorului, profesorului și muzicologului Gelu Stan, personalitate de anvergură a vieții muzicale timișene. Talentați și pasionați de folclorul autentic, tinerii soliști care s-au calificat în finala acestei prestigioase competiții muzicale provin din Banatul de munte și cel de pustă, din Sălaj, din Apuseni și din Ținutul Pădurenilor, din Romanații oltenești, din Mehedinți Gorj, Muntenia, Maramureșul istoric, Prahova și Țara Binișului.
Eveniment
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare de tip Cod Galben de intensificări ale vântului, valabilă în cursul zilei de joi, 5 februarie. Inspectoratul pentru Situații de Urgență Timiș transmite populației o serie de recomandări pentru prevenirea incidentelor cauzate de rafalele puternice.
România
Premierul Ilie Bolojan a declarat că propunerile PSD din pachetul de solidaritate nu au fost discutate în Guvern sau în coaliție și a subliniat că astfel de măsuri trebuie analizate financiar, în contextul deficitului bugetar. El a avertizat că inițiativele anunțate public fără coordonare creează tensiuni și așteptări nerealiste. Declarațiile vin după ce PSD a cerut adoptarea de urgență a pachetului de solidaritate și a celui de relansare economică.
10
Capitală Culturală
Timișoara devine, timp de două zile, un spațiu al misterului, crimelor și suspansului literar. În 6 și 7 februarie, Festivalul Bega Noir va reuni scriitori, jurnaliști și profesioniști din zona justiției și investigației pentru a explora granița dintre ficțiune și realitate.
1