Dacă aveţi drum prin zona Michelangelo – Piaţa Leonardo da Vinci ar fi bine să vă porniţi mai din timp, pentru că circulaţia va fi deviată, începând de săptămâna viitoare, în intersecţia respectivă, anunţă reprezentanţii Primăriei Timişoara. Încep lucrările propriu-zise la viitorul pasaj subteran şi reabilitarea Podului Michelangelo. Vedeţi cum se va circula în zonă.
Un nou accident rutier, soldat cu un rănit, s-a petrecut la intersecţia bulevardelor Gheorghe Lazăr cu Circumvalaţiunii, din Timişoara. Şoferul unui autoturism Volkswagen Golf III a intrat în intersecţie pe culoarea roşie a semaforului şi a fost izbit de un autoturism Fiat.
Eveniment
Un grav accident rutier a avut loc marți dimineață, 20 ianuarie, pe Centura municipiului Lugoj, soldat cu moartea unui bărbat. Incidentul s-a produs în jurul orei 07:45, moment în care autoritățile au fost alertate pentru a interveni de urgență.
Dialoguri Sănătoase
După sărbători sau după perioade încărcate profesional, mulți oameni își dau seama că au neglijat mișcarea. Reluarea activității fizice este esențială pentru sănătate, însă modul în care o facem contează la fel de mult ca intenția în sine. Revenirea bruscă la antrenamente intense poate duce la accidente musculare și articulare, de aceea este important să respectăm câteva principii simple.
Utile
Marți, 20 ianuarie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Ştiri din Timiș
Aurora Boreală a fost vizibilă în noaptea de 19 spre 20 ianuarie la Colonia Mică, în județul Timiș, un fenomen rar pentru această zonă. Cerul a fost luminat de nuanțe de verde, roșu, albastru și violet. Evenimentul a fost generat de activitatea solară intensă.
Azi în Timișoara
Marți puteți merge la mai multe expoziții.