În spitalele coordonate de Ministerul Sănătății se vor limita internările, în raport cu gradul de ocupare al paturilor, transmit reprezentanții ministerului. Ministerul Sănătății a operaționalizat marți dimineață Centrul Operațional de Coordonare, unitate care stabilește în timp operativ legătura cu direcțiile de sănătate publică și unitățile sanitare aparținând Ministerului Sănătății.