Dacă reabilitarea Conacului Mocioni din comuna Foeni nu va fi gata până la finele anului, Consiliul Județean Timiș riscă să piardă fondurile norvegiene dedicate proiectului. În cele trei săptămâni de la preluarea mandatului, președintele Alfred Simonis a vizitat de două ori obiectivul, însoțit de noul lui consilier, Nicolae Robu.
Un tren care ar fi trebuit să ajungă deja la Timișoara are întârziere de peste 800 de minute. S-a stricat de două ori și a schimbat două locomotive, iar reprezentanții CFR spun că le-au dat apă și croissante călătorilor. Tot de două ori. Ar trebui să ajungă aproape de miezul nopții la Timișoara. UPDATE. Trenul a ajuns după miezul nopții la Timișoara.
Aeroportul Internațional Timișoara este plin, vineri, de oameni furioși. Oamenii trebuiau să plece în această după-amiază spre Antalya, însă avionul nu a sosit. După două ore de așteptare, oamenii au devenit furioși că nimeni nu îi anunță ce să facă. Același avion a avut probleme tehnice și în urmă cu trei săptămâni.
România
Românul de 24 de ani, reținut în Rusia în 2024 pentru presupus spionaj în favoarea Ucrainei, a fost condamnat definitiv la 15 ani de închisoare.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara profită de vacanța de vară pentru a accelera programul anual de reparații în școli. Lucrările au început deja în șase unități de învățământ și vizează săli de clasă, grupuri sanitare, instalații, acoperișuri și fațade, urmând să fie extinse și în alte școli și grădinițe din oraș.
Ştiri din Timiș
Lumea artei și a muzicii românești este în doliu după dispariția lui Valeriu Sepi, artist plastic, scenograf și percuționist, unul dintre cei mai importanți colaboratori ai legendarei formații Phoenix. Avea 80 de ani și lasă în urmă o operă impresionantă, construită de-a lungul a peste cinci decenii de creație.
1
Eveniment
Poliția Locală Timișoara a desfășurat, în ultima săptămână, o amplă acțiune de control în apropierea magazinelor cu program non-stop. Agenții au vizat combaterea faptelor care afectează ordinea publică și confortul cetățenilor.
Ştiri din Timiș
Vineri după miezul nopții polițiștii au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe strada Păltiniș din localitatea Moșnița.
Ştiri sportive
Rezultatele din a opta zi a Cupei Mondiale 2026 au adus prima calificată matematic în șaisprezecimi. Mexicul și-a asigurat câștigarea Grupei A după succesul cu Coreea de Sud, în timp ce Canada a făcut spectacol cu Qatar și este foarte aproape de faza eliminatorie.
Ştiri din Timiș
Spune-ne cu cine ții și îți spunem ce bere să alegi de la Târgul de Bere Auchan: fanii fotbalului pot alege acum din peste 300 de sortimente de bere din 25 de țări. Experiența târgului este completată de degustări în magazine, tombole și reduceri de până la aproape 50%.
Utile
Vineri, 19 iunie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.