Un număr de 20 de persoane private de libertate, care desfăşoară activităţi lucrative în exteriorul locului de deţinere, se vor întâlni vineri, 1 iunie, cu copiii lor. Locul întâlnirii: Parcul Copiilor.
Colaborarea dintre Facultatea de Şiinţe Sociale Aplicate de la Hochschule München şi Facultatea de Asistenţă Socială de la Universitatea de Vest, aduce de această dată în Timiş un proiect de 18 luni, ce are ca scop punerea în contact a generaţiilor care trăiesc în Nădrag, de a transmite copiilor din comunitate interesul pentru vârstnicii locului, de a crea un liant între generaţii.
Zece tineri diagnosticaţi cu Sindrom Down s-au întâlnit miercuri cu primarul Gheorghe Ciuhandu la primărie. Tinerii i-au dăruit edilului un coş cu felicitări şi ornamente de Paşti şi i-au cerut bani pentru Fundaţia „Pentru Voi”, care se ocupă de adulţii cu dizabilităţi intelectuale.
Zece tineri diagnosticaţi cu Sindrom Down, beneficiari ai Fundaţiei „Pentru Voi”, vor participa miercuri la o întâlnire cu primarul Timişoarei, Gheorghe Ciuhandu. Tinerii vor discuta cu edilul despre asigurarea serviciilor sociale de care au nevoie persoanele cu Sindrom Down.
Discuţii de gradul zero la Casa Oamenilor de Ştiinţă din Timişoara, marți seara. Întâlnirea convocată de membrii Druckeria pe tema viitorului clubului Poli a reuşit, după multe încercări eşuate, să pună faţă în faţă reprezentanţii partidelor politice din Timiş, cei ai Universităţii Politehnica, ai primăriei şi cei ai fainilor echipei alb-violete. În discuţie se află un subiect extrem de important, viitorul formaţiei fanion a Banatului, poate chiar preluarea pachetului integral de acţiuni ale clubului de către CJT şi primărie.
Ştiri din Timiș
Deși a fost confirmat definitiv în conflict de interese de către ÎCCJ, Dominic Fritz a primit susținerea unanimă a conducerii USR pentru a rămâne președintele partidului. Formațiunea respinge solicitările PSD și anunță că Fritz va merge la CEDO.
Capitală Culturală
Turneul Internațional Stradivarius „Muzele”, ediția a XIX-a, ajunge la Timișoara. În 22 iunie 2026, de la ora 19:00, la Opera Națională Română din Timișoara aveți întâlnire cu vioara Stradivarius Elder-Voicu și cu un trio excepțional de muzicieni, într-un program fascinant.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Dormitorul tău spune mai multe despre tine decât crezi, iar primul lucru pe care îl observi când intri este lumina.
Ştiri din Timiș
PSD cere USR să-i retragă sprijinul politic lui Dominic Fritz și să-l suspende din toate funcțiile de partid, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție a confirmat definitiv raportul ANI privind conflictul de interese. PSD solicită și prefectului de Timiș să aplice fără întârziere prevederile legale.
6
România
Serviciul 112 va fi modernizat cu apeluri video, mesaje în timp real și funcții bazate pe inteligență artificială, pentru a îmbunătăți accesibilitatea și a reduce timpul de intervenție în situații de urgență.
România
Președintele Nicușor Dan participă sâmbătă, la Istanbul, la ceremonia de intrare în serviciul Forțelor Navale Române a corvetei „Contraamiral August Roman”, construită în Turcia și achiziționată de MApN pentru 223 de milioane de euro.