Clubul Rotary Buziaş a oferit un cadou, cu ocazia Sărbătorilor de Paşti, copiilor de la Casa de Copii Hansel şi Gretel din Buziaș, precum şi copiilor de la Centrul de zi al Fundaţiei Caritas din Bacova.
Clubul Rotary Buziaş a oferit un cadou, cu ocazia Sărbătorilor de Paşti, copiilor de la Casa de Copii Hansel şi Gretel din Buziaș, precum şi copiilor de la Centrul de zi al Fundaţiei Caritas din Bacova.
Un grup de copii instituţionalizaţi din Lyon îşi petrece vacanţa într-o tabără din judeţul Timiş, cu minori instituţionalizaţi la Găvojdia şi Recaş. Reuniunea estivală are loc în cadrul protocolului de cooperare între judeţul Timiş (România) şi departamentul Rhône (Franţa), încheiat în 2009.
Aproape 2.300 de copii şi tineri instituţionalizaţi în judeţul Timiş vor avea parte de o hrană mai consistentă, după ce consilierii judeţeni au aprobat, marţi, mărirea sumelor alocate pentru masa acestora. Specialiştii de la Protecţia Copilului i-au convins că 6 lei pe zi pentru hrana unui copil sub 4 ani şi 8,30 lei pentru cei peste 4 ani sunt bani insuficienţi pentru a pregăti trei mese pe zi şi alte două gustări.
Eveniment
Un copil în vârstă de 3 ani a fost rănit, duminică, după ce un monument funerar s-ar fi desprins în cimitirul de pe Calea Șagului din Timișoara.
Ştiri din Timiș
După încheierea mandatului lui Dominic Fritz, Timișoara este condusă interimar de Ruben Lațcău. Fritz spune că trebuie organizate alegeri parțiale și acuză Guvernul că „găsește scuze” pentru a le amâna, în timp ce o eventuală alianță USR-PNL rămâne incertă.
Ştiri din Timiș
La congresul USR de la Timișoara a fost aleasă noua conducere a partidului, cu 24 de membri în Biroul Național. Dominic Fritz avea garantat oricum rolul de președinte până 2029, iar acum USR își anunță strategia de opoziție și pentru alegerile din 2028.
1
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 71 de ani a fost rănit într-un accident rutier produs duminică dimineață, 1 noiembrie, pe Calea Aradului din Timișoara.
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 50 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce a fost depistat conducând sub influența alcoolului, în localitatea Variaș.
Horoscop
Noiembrie este o lună de tranziție de la energia profundă și transformatoare a Scorpionului către optimismul, libertatea și spiritul aventurier al Săgetătorului.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la expoziții și spectacole.