După ce Ministerul Educaţiei a decis ca religia să devină materie opţională în şcoli, elevii pot participa la acest curs doar după ce părinții depun o cerere în acest sens.
Frenezia înscrierii elevilor în clasa pregătitoare este pe cale să înceapă. La fel ca şi în anii trecuţi, părinţii se pregătesc de înscrierile celor mici în clasa zero, și, la fel ca în fiecare an, părinții preferă anumite școli, chiar dacă aceste unități de învățământ nu se află în zona în care locuiesc.
Fuziunea dintre Colegiul Tehnic „Henri Coandă” și Colegiul Tehnic „Dimitrie Leonida” nu va mai avea loc în acest an. După protestele profesorilor și discuțiile cu reprezentanții Primăriei Timișoara, Inspectoratul Școlar Județean Timiș a decis să studieze mai atent problema și să pregătească fuziunea așa cum trebuie. Astfel, până anul viitor, se vor găsi soluții viabile pentru această situație.
La unele şcoli din judeţul Timiş copiii ajung destul de greu. Sunt distanţe mari de parcurs pentru a ajunge în bănci, iar elevii au nevoie de microbuze şcolare pentru transport. În Timiş au venit deja două microbuze şcolare, dar este nevoie de mai multe. Acum a venit rândul altor 10 microbuze să fie date primăriilor.
Mai sunt câteva zile până când sună din nou clopoţelul. Bobocii vor veni bucuroşi în bănci, să vadă cum e la şcoală, despre care au auzit atâtea poveşti. Dar ce vor găsi bobocii de clasa I pe bănci? Păi... aproape nimic...
Eveniment
Un bărbat de 62 de ani a fost găsit mort, marți seară, în Cimitirul Eroilor din Timișoara. Polițiștii iau în calcul varianta sinuciderii, acesta prezentând răni la gât și torace.
Ştiri din Timiș
Luca Niculescu a depus jurământul și a preluat oficial funcția de prim-ministru al României, alături de cei 18 miniștri ai noului Cabinet, după ce Guvernul a primit marți votul de învestitură al Parlamentului, cu 280 de voturi „pentru”.
2
Capitală Culturală
O tânără actriță din Timișoara transformă tema femicidului într-un spectacol de teatru documentar, construit pe baza unor cazuri reale, mărturii și cercetări despre violența de gen. „DERIVAT FEMININ: Documentarea unei traume colective” va avea premiera joi, 23 octombrie, de la ora 19, la UPT Campus Creativ. Intrarea este liberă.
Ştiri din Timiș
Radiala Vest, proiectul care ar urma să lege Timișoara de Centura de Vest și, mai departe, de autostradă, face noi pași înainte. Consiliul Local a aprobat marți parteneriatul cu CNAIR, iar săptămâna viitoare ar urma să fie supusă aprobării procedura de expropriere a terenurilor necesare proiectului.
4
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara încearcă să pregătească terenul pentru următoarea etapă a proiectului noului Spital Municipal, care ar urma să fie construit prin parteneriat public-privat. Municipalitatea a discutat cu reprezentanți ai Ministerului Finanțelor, Băncii Mondiale și Departamentului de Comerț al SUA despre modificări și clarificări legislative necesare pentru atragerea investitorilor.
2
România
Guvernul condus de Luca Niculescu a fost învestit de Parlament cu 280 de voturi „pentru” și 58 „împotrivă”, depășind pragul de 233 de voturi necesar pentru învestire. Noul Executiv beneficiază de susținerea PSD, PNL și UDMR, ultimele două formațiuni semnând un acord de susținere fără a intra la guvernare.
8
Ştiri din Timiș
Noua clinică din Iulius Mall este cea de-a șaptea clinică Kinetic din România și se întinde pe o suprafață de 700 mp. Adulții și copiii au acces la servicii integrate de recuperare medicală, de la kinetoterapie și fizioterapie și până la recuperarea afecțiunilor coloanei vertebrale și evaluări de biomecanică.
Ştiri din Timiș
Comuna Giroc face un nou pas spre realizarea unui sediu administrativ modern. Proiectul privind consolidarea seismică și creșterea eficienței energetice a viitoarei clădiri a primăriei a fost inclus pe lista investițiilor finanțate prin Programul național de consolidare a clădirilor cu risc seismic. Valoarea finanțării depășește 27 de milioane de lei, deci peste 5 milioane de euro.
4