Primarul Nicolae Robu, care este şi liderul PNL Timiş, este furios, după ce anumite televiziuni de ştiri au arătat că a fost prezent la mitingul din Piaţa Victoriei. Robu recunoaşte că a fost în zonă, însă susţine că PSD a încercat inclusiv înscenarea lui, pentru a se arăta că ar fi dat mită electorală unor tineri care l-au abordat cerându-i bani pentru bilete de tren.
Procurorii de la Tribunalul Timiș au finalizat ancheta în cazul aşa-zisului jaf ce a avut loc la începutul acestui an la un local din Calea Buziașului din Timișoara. Ei i-au trimis în judecată pe cei cinci tineri care au comis furtul și pe barmanița alături de care au înscenat lovitura.
O elevă din Petroşani a pretins că a fost
răpită pentru a nu fi pedepsită de
părinţi, deoarece lipsise de la şcoală.
Ştiri din Timiș
Poiana Lupului din Gărâna devine, în perioada 24–26 iulie, punctul de întâlnire al iubitorilor de folk și muzică live. Festivalul Gărâna Folk revine cu ediția a 19-a și promite trei zile de concerte, activități în natură și momente dedicate comunității, într-unul dintre cele mai spectaculoase decoruri din Munții Banatului.
Ştiri din Timiș
Interesul pentru admiterea din acest an la Universitatea de Vest din Timișoara a crescut față de anul trecut. Potrivit datelor preliminare publicate de universitate, peste 6.100 de candidați s-au înscris la programele de licență, cu aproximativ 16% mai mulți decât în sesiunea din vara lui 2025. Cea mai mare concurență s-a înregistrat la specializarea „Științe aplicate în criminalistică”, unde au fost 8,5 candidați pe un loc finanțat de la buget.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. BSG Amanet & Exchange lansează cea de-a doua ediție a campaniei dedicată clienților care efectuează operațiuni de schimb valutar în agențiile companiei și se înscriu pe site-ul bsgexchange.ro.
Mapamond
Parlamentul Franței a adoptat o lege care interzice copiilor cu vârsta sub 15 ani să își creeze sau să dețină conturi pe rețelele sociale, precum TikTok, Instagram sau Snapchat. Dacă legea va trece și de controlul constituțional, Franța va deveni primul stat din Uniunea Europeană care introduce o astfel de interdicție, relatează The Guardian.
3
Ştiri din Timiș
Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, susține că administrația județeană așteaptă de aproape o lună un răspuns din partea Primăriei Timișoara privind terenul pe care dorește să construiască o parcare în apropierea Spitalului Județean și a viitorului stadion. În schimb, primăria afirmă că răspunsul oficial este redactat și urmează să fie transmis.
1
Ştiri din Timiș
Traficul intens din sezonul estival aduce nu doar aglomerație pe drumurile naționale și autostrăzi, ci și o problemă tot mai vizibilă: cantitățile mari de deșeuri abandonate în parcări.
Ştiri din Timiș
Când vorbesc despre mersul pe jos, românii se gândesc aproape exclusiv la sănătatea fizică. La kilograme în minus. La inimă. La condiția fizică. Foarte puțini îl asociază, însă, cu ceea ce pare să lipsească tot mai mult din viața de zi cu zi: liniște, claritate mentală, echilibru emoțional și capacitatea de a gestiona stresul.