Proaspăt renovat, bazinul de înot din zona Dacia, a găzduit în ultimul sfârşit de săptămână un nou concurs. Este vorba de Cupa DKMT la înot masters. Competiţia a ajuns la ediţia a patra şi a adus sportivilor timişoreni numeroase titluri.
Reparaţii capitale la Complexul Sportiv Bega din Timişoara. Bazinul de înot din zona Dacia a fost refăcut şi va fi deschis pentru public peste aproximativ o săptămână, anunţă autorităţile locale. Accesul va fi liber pentru toţi timişorenii, spune primarul Nicolae Robu, dar prioritate la bazin vor avea sportivii, precizează cei care administrează complexul.
Reprezentanţii Primăriei Timişoara au anunţat, marţi, că oficialii Companiei Naţionale de Investiţii sunt hotărâţi să demareze în perioada următoare licitaţia pentru construirea unui bazin olimpic de înot în zona Stadionului „Dan Păltinişanu”. Lucrările propriu-zise vor începe în 2013, iar în doi ani Timişoara va avea un bazin olimpic, estimează primarul.
Încă un succes pentru secţia de înot masters din cadrul Clubului Sportiv Municipal Timişoara. O delegaţie a clubului bănăţean a participat în week-end la Campionatele Internaţionale ale Austriei unde a cucerit 11 medalii.
Prefectura Timiş a anunţat că Guvernul Românieia aprobat transmiterea unui imobil aflat în domeniul public al statului în administrarea Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului - Clubul Sportiv Şcolar nr. 1 Timişoara, în vederea realizării obiectivului de investiţii "Bazin de înot olimpic acoperit cu amenajări exterioare şi lucrări edilitare".

România

Pensiile ar putea crește cu 7,3% în 2027. Ajutoare de până la 500 de lei în decembrie
Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunțat că pensiile urmează să fie majorate în 2027, conform formulei prevăzute de lege.

Horoscop

Energia Astrală a lunii Noiembrie
Noiembrie este o lună de tranziție de la energia profundă și transformatoare a Scorpionului către optimismul, libertatea și spiritul aventurier al Săgetătorului.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 1 noiembrie 2026, în Timișoara?
Duminică puteți merge la expoziții și spectacole.

Ştiri din Timiș

Rezultate parțiale la votul intern al USR. Lațcău și Șipoș, aleși în Biroul Național
Congresul USR de la Timișoara s-a încheiat cu alegerea noului Birou Național. Printre cei aleși se numără și doi membri ai USR Timiș: senatorul Sorin Șipoș și viceprimarul Ruben Lațcău, potrivit rezultatelor parțiale, anunțate în jurul orei 19.

Eveniment

Tânăr de 24 de ani, reținut după ce ar fi furat echipamente audio dintr-o locuință din Timișoara
Un tânăr în vârstă de 24 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii din Timișoara, fiind bănuit că a spart o locuință și a furat mai multe echipamente audio, în valoare de 400 de euro.

Ştiri din Timiș

Fritz, la congresul USR de la Timișoara: „Ne-au cântat prohodul de o mie de ori, iată că tot suntem aici”
Dominic Fritz a deschis congresul USR de la Timișoara cu un atac la PSD și la premierul Luca Niculescu. Liderul USR a spus că partidul trebuie să fie „motorul” unei coaliții reformatoare, nu „roata de rezervă”. 19

Eveniment

Tânăr de 18 ani, reținut după ce a provocat un accident în Comloșu Mare și a fugit
Un tânăr în vârstă de 18 ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce ar fi provocat un accident rutier în localitatea Comloșu Mare, apoi ar fi fugit de la locul evenimentului. Acesta conducea fără permis și se afla la volanul unui autoturism neînmatriculat.

România

Se elimină taxa de 25 de lei pentru coletele din afara UE de la 1 noiembrie în România
Începând cu 1 noiembrie 2026, România elimină taxa logistică de 25 de lei aplicată coletelor cu valoare sub 150 de euro expediate din afara Uniunii Europene.