Primarul Dominic Fritz acuză un angajat al Inspectoratului de Stat în Construcții că îl hărțuiește politic: „Seara mă înjură pe Facebook, ziua îmi dă amenzi”. Edilul spune că omul ar fi folosit de instituție pentru răfuieli politice, după ce a sancționat Primăria pentru motive „absurde”.

Ştiri din Timiș

Încă un autobuz va circula deviat din cauza lucrărilor din intersecția Take Ionescu – Badea Cârțan
Începând de joi, 9 iulie, și autobuzele liniei 46 vor circula pe traseu deviat din cauza lucrărilor din intersecția Take Ionescu – Badea Cârțan. Modificările se aplică pe ambele sensuri de mers.

Ştiri din Timiș

Cum alegi un aparat de aer condiționat potrivit pentru garsonieră?
Pentru a face alegerea potrivită, cei mai mulți specialiști în climatizare îți recomandă să te familiarizezi cu caracteristicile de bază ale aparatului, dar și cu cerințele spațiului tău.

Ştiri din Timiș

Primăria insistă cu desființarea cantinei sociale. De această dată, organizează și dezbatere
Primăria Timișoara reia încercarea de a reorganiza Direcția de Asistență Socială, după ce proiectul a fost respins în Consiliul Local. Înainte de un nou vot, administrația organizează o dezbatere publică, iar desființarea cantinei sociale rămâne una dintre cele mai controversate măsuri.

Ştiri din Timiș

FOTO. Piața Traian își continuă transformarea. La final, va fi extinsă și va avea inclusiv o fântână interactivă
Lucrările de regenerare urbană din cartierul Fabric continuă cu intervențiile din Piața Traian, punctul central al proiectului. La finalul șantierului, piața va fi extinsă și transformată într-un spațiu public mai verde, cu fântână interactivă și mobilier urban modern.

Eveniment

Traficant de droguri arestat la Timișoara
Un bărbat de 42 de ani este pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de drogur și deținerea pentru consum propriu a acestora.

Ştiri din Timiș

Un milion de lei pentru proiecte sociale la Timișoara
Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara a lansat apelul de proiecte din cadrul programului de finanțare nerambursabilă „O Comunitate 2026”. Astfel, organizațiile neguvernamentale pot obține fonduri pentru dezvoltarea unor activități destinate persoanelor vulnerabile. Bugetul total al programului este de un milion de lei, iar proiectele selectate vor fi implementate în cele șapte centre sociale administrate de instituție.

Ştiri din Timiș

Viceprimarul Ruben Lațcău, de Ziua Transportului Public: „Nu suntem unde ne-am dori”
La 157 de ani de la prima cursă de tramvai de pe actualul teritoriu al României, Timișoara marchează Ziua Transportului Public. Viceprimarul Ruben Lațcău spune că sistemul s-a îmbunătățit, dar recunoaște că mai sunt multe probleme de rezolvat. 4

Sănătate

O proteină produsă de bacteriile din tumori ar putea deveni o nouă armă împotriva cancerului
O echipă de cercetători de la Universitatea din Chicago (UIC) a dezvoltat un tratament experimental împotriva cancerului bazat pe o proteină produsă de bacteriile care trăiesc în interiorul tumorilor, relatează Agerpres. În studiile preclinice, realizate pe modele de cancer de prostată, terapia a redus dezvoltarea tumorilor atunci când a fost administrată împreună cu radioterapia.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici