Orașul Deta va avea 700 de lămpi led, 21 de stâlpi noi și doi stâlpi fotovoltaici la trecerile de pietoni, în urma unui proiect realizat cu fonduri europene. Valoarea totală a proiectului ajunge la 3,37 de milioane de lei, obiectivul principal fiind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră. Iluminatul stradal va putea fi controlat de la distanță.
De la unii iau bani, la alții le dau! Polițiștii locali „vor tăbărî” pe proprietarii de clădiri istorice aflate în stare avansată de degradare. Chiar dacă este vorba despre imobile care au schele pe ele. Dar pentru timișorenii care și-au renovat proprietățile se pregătesc premii: iluminat arhitectural cu bani din bugetul local.
Ştiri din Timiș
Orașul Sânnicolau Mare se pregătește să marcheze Ziua Europei printr-o serie de evenimente dedicate comunității, transformând centrul localității într-un spațiu al muzicii, tradiției și bunei dispoziții.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Asociația Femeilor Antreprenor din România (AFAR), în parteneriat cu Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș (CCIAT), organizează conferința „Antreprenoriatul feminin – Consolidarea relațiilor internaționale”, un eveniment dedicat susținerii și dezvoltării mediului antreprenorial feminin, precum și promovării colaborărilor economice la nivel global.
Ştiri din Timiș
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită firmele la China Brand Fair 2026 (18–19 iunie, Hungexpo Budapesta), oferind acces la întâlniri B2B și oportunități de parteneriate cu firme chineze. Înscrierile se fac până la 15 mai.
Ştiri din Timiș
Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională (CJRAE) Timiș va organiza vineri, 15 mai, de la ora 11:00, Cercul Pedagogic Interjudețean al profesorilor logopezi, cu tema „Afectivitate și digital în terapia logopedică”.
Eveniment
Lugojul găzduiește pe 5 mai un exercițiu al forțelor de ordine, în zona centrală, la Judecătoria de pe strada 20 Decembrie 1989, unde va fi simulată o intervenție în cazul descoperirii unui colet suspect. Activitatea va implica mai multe structuri de intervenție și va duce la restricții de trafic pentru scurt timp.
1
Ştiri din Timiș
Timișoara va găzdui duminică, 10 mai, una dintre cele mai ample competiții sportive urbane ale anului, Timotion 2026, eveniment care va aduce importante restricții de trafic în mai multe zone ale orașului.
1
Ştiri din Timiș
Municipalitatea a demarat un amplu program de modernizare a locurilor de joacă din oraș, prin noul acord-cadru dedicat întreținerii spațiilor verzi și reamenajării zonelor destinate copiilor.
România
Un nou studiu realizat de organizația Salvați Copiii România atrage atenția asupra modului în care își petrec copiii timpul în afara școlii. Astfel, se conturează o imagine a unei generații tot mai obosite, dar profund conectate la mediul digital.