Deputatul liberal Ludovic Orban a fost implicat într-un accident de circulație, sâmbătă după-amiază, la ieșire din localitatea Sârca, din județul Iași. Orban se afla la volanul unei mașini ce aparține Camerei Deputaților, când s-a răsturnat pe marginea șoselei, într-o curbă.
Președintele Klaus Iohannis și premierul Victor Ponta au participat, sâmbătă, la manifestările prilejuite de Ziua Unirii Principatelor de la Iaşi. La eveniment au participat mai mulți parlamentari și miniștrii, dar și câteva mii de persoane.
Revoluţionarii timişoreni de la Asociația Luptătorilor din Timișoara Arestați în Revoluție (ALTAR) nu sunt de acord cu textul Ordonanţei de Urgenţă nr. 95 din 2014, dată la finalul anului ce tocmai s-a încheiat. Aceștia contestă textul legii, de la „lumina negativă pe care o aruncă asupra mişcării revoluţionare” până la data de începere a Revoluţiei din 1989.
Mii de persoane au participat vineri seara în mai multe orașe din țară la proteste și mitinguri pro și anti premierului Victor Ponta.
Horoscop
Toamna aceasta ne aduce energii de introspecție, tot ce am crezut încheiat se poate întoarce pentru o ultimă revizuire. Planeta Uranus în 10 septembrie începe mișcarea retrogradă în semnul Gemeni și se alătură celorlalte trei planete transpersonale aflate în retrogradare, Pluto în Vărsător, Neptun și Saturn în Berbec. Sunt patru forțe majore care ne invită, fiecare în felul ei să încetinim ritmul exterior și să privim mai atent la ceea ce se întâmplă în interiorul nostru.
Azi în Timișoara
Duminică, 13 septembrie, puteți merge la diverse târguri, concerte, proiecții de film sau la expoziții în oraș.
Eveniment
O fotografie distribuită online, prezentată ca fiind dovada unei acțiuni de monitorizare a traficului rutier în Timiș, a fost infirmată sâmbătă seara de polițiști. IPJ Timiș transmite că imaginea nu are legătură cu activitatea polițiștilor rutieri timișeni și îi îndeamnă pe cetățeni să verifice informațiile înainte de a le distribui.
România
Din 15 septembrie, intră în vigoare noile reguli de repartizare a dosarelor în instanțe. CSM introduce limite de lucru pentru magistrați, iar dosarele care depășesc capacitatea zilnică vor ajunge pe o listă de așteptare. Cauzele urgente vor avea prioritate. Măsura vine în contextul unui deficit de peste 850 de judecători și al unui volum foarte mare de dosare.
1
România
O dronă s-a prăbușit sâmbătă într-un lan de porumb din Botoșenița Mare, județul Suceava, după ce a traversat spațiile aeriene ale Ucrainei și Republicii Moldova. Impactul a provocat un incendiu de mici dimensiuni și a format o cavitate de aproximativ un metru. Nu au fost înregistrate victime, iar autoritățile au izolat zona pentru verificări.
Ştiri din Timiș
Schimbul de replici dintre Alfred Simonis și Dominic Fritz continuă. La scurt timp după ce primarul Timișoarei a afirmat că miza demersului parlamentar este îndepărtarea sa din funcție, președintele Consiliului Județean Timiș îl acuză că încearcă să mute atenția de la problemele sale juridice către o dispută politică și îi cere public explicații în legătură cu situația de conflict de interese.
2
Ştiri din Timiș
Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a reacționat dur, sâmbătă, la declarațiile președintelui Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, în disputa privind modificările legislative care îl vizează. Edilul susține că miza demersului parlamentar este îndepărtarea sa din funcție, în ciuda votului primit din partea timișorenilor la alegerile locale.
5
Lugoj
Vești importante pentru șoferii și pietonii din Lugoj. Splaiul Tinereții intră într-un amplu proces de modernizare, iar circulația rutieră și pietonală va fi închisă temporar pe un tronson important. Restricțiile intră în vigoare din 14 septembrie și sunt valabile până la 31 decembrie 2026.