Iarna isi reintra in drepturi! Catre sfarsitul saptamanii, vremea se raceste si, intr-o mare parte din tara - in vest, centru si nord, vor cadea ninsori si va bate puternic vantul. "In zonele montane va ninge viscolit", anunta Administratia Nationala de Meteorologie, care a emis o avertizare valabila pentru perioada vineri 13 ianuarie, ora 8 - sambata 14 ianuarie, ora 20.
Pana acum, iarna asta n-a pus la incercare Romania asa cum a facut-o in alti ani, cu drumuri inzapezite ori geruri sa crape pietrele. Maximele pot ajunge joi si vineri, la 7-8 grade, poate chiar si 10 grade pe alocuri. Ninsori? Mai degraba ploi! Cei care se plang de prea putina zapada sunt amatorii sporturilor de iarna si agricultorii!
Au început să cadă de parcă cineva i-a ţinut până acum închişi într-un sac suspendat şi acum s-a desfăcut sfoara care îi ţinea prizonieri. Fulgii de zăpadă au umplut duminică dimineaţa străzile, copacii, casele oraşului.
Miercuri, 28 decembrie, de la ora 20, melomanii timişoreni sunt aşteptaţi cu mic cu mare la un eveniment special ce va avea loc la Porto Arte, cu această ocazie pe scena acestei locaţii urmând să susţină un concert Ducu Bertzi şi Mihai Neniţă.
Clubul Sportiv Timişoara a câştigat prima ediţie a Cupei de Iarnă la handbal feminin, după două zile pline la sala Constantin Jude. Divizionara secundă a terminat turneul cu trei victorii din tot atâtea partide, învingându-le rând pe rând pe Universitatea Timişoara, ZRK Kikinda şi Milenium Belgrad.
Azi în Timișoara
Joi puteți merge la mai multe spectacole și proiecții.
Ştiri din Timiș
Prima ședință a Autorității Teritoriale de Ordine Publică (ATOP) Timiș din 2026 a avut ca temă centrală consolidarea Structurilor Comunitare Consultative (SCC) la nivelul fiecărei localități din județ, dar și siguranța copiilor în mediul online.
1
Capitală Culturală
Timișorenii pasionați de artă sunt invitați vineri, 6 februarie, de la ora 19, la Kunsthalle Bega (Calea Circumvalațiunii nr. 10), pentru vernisajul expoziției de pictură „Meniérè”, semnată de artista Ana Maria Szöllösi.
Capitală Culturală
Colegiul Național Bănățean din Timișoara organizează, în 21 februarie, cea de-a III-a ediție a concursului „Dor dă graiu bănățan”, un eveniment dedicat promovării graiului bănățean, identității și tradițiilor locale.
Ştiri din Timiș
Timișorenii sunt invitați să sărbătorească dragostea prin muzică, zâmbete din inimă și cafea aromată, joi, 12 februarie, de la ora 17, la Toffee Coffee (str. Episcop Augustin Pacha nr. 8), în cadrul evenimentului Music Bingo – Ediția de Valentine’s Day, organizat de Asociația Poli.
Ştiri din Timiș
Rezultatele simulării județene a Bacalaureatului din Timiș, desfășurată în decembrie 2025, arată că aproape jumătate dintre elevi întâmpină dificultăți serioase în pregătirea pentru examen. Din cei 1.996 de participanți, 978 de elevi (49%) au obținut medii sub 5, în timp ce 1.018 elevi (51%) au obținut medii de trecere.
5
Ştiri din Timiș
Comuna Dudeștii Vechi va fi, duminică, 15 februarie, gazda uneia dintre cele mai îndrăgite sărbători tradiționale din vestul țării – Fărșang.
Ştiri din Timiș
Au început lucrările de modernizare a drumului județean DJ 691, pe tronsonul cuprins între nodul de descărcare de pe Autostrada A1 și limita cu județul Arad, după localitatea Alioș. Drumul traversează localitățile Pișchia, Fibiș, Mașloc și Alioș și este unul dintre cele mai afectate de traficul greu din județul Timiș.
5