Magistraţii deveni au dat sentinţa în
dosarul fostului preşedinte al Consiliului
Judeţean Gorj. Acesta a fost condamnat la trei ani
şi jumătate de închisoare pentru pentru
abuz în serviciu, instigare la fals intelectual,
instigare la fals material şi pentru efectuarea de
lucrări de reparare fără autorizaţie de
construcţie.
Hunedoara. Energia electrică va fi
întreruptă, mâine, în vederea
executării de lucrări programate, în
localităţile:
PETROŞANI - Directorul general al CNH
Petroşani, Nicolae Drăgoi susţine că va
analiza fiecare cerere a minerilor care trebuie să
iasă la pensie. Până la
sfârşitul anului se estimează ca peste 400
de mineri să îndeplinească condiţiile
de pensionare.
DEVA - Artiştii Teatrului Municipal Deva s-au
întâlnit, ieri, cu preşedintele
Consiliului Judeţean Hunedoara pentru a discuta soarta
lor. Şi totuşi, angajaţii instituţiei
de cultură nu au obţinut ceea ce îşi
doreau.
HUNEDOARA - În timp ce deputatul democrat
liberal, Viorel Arion susţne că este dat
afară din sediul unde îşi are biroul
parlamentar pe motiv că primarul Hunedoarei, Ovidiu
Hada nu doreşte prelungirea contractului de
închiriere pentru acel spaţiu, Hada a afirmat
că este decizia proprietarului de a nu mai
încheia un nou contract.
Azi în Timișoara
Miercuri, 11 martie, puteți merge la teatru, la film sau la stand-up comedy. La UVT are loc evenimentul Career Days.
Capitală Culturală
Muzeul Național de Artă Timișoara (MNArT) și-a îmbogățit biblioteca cu un fond generos de reviste de specialitate, donat de International Academic Projects (IAP) din Londra, UK, anunță managerul instituției timișorene, Filip Petcu. Publicațiile vor fi puse la dispoziția specialiștilor muzeului, dar și a cercetătorilor, restauratorilor, studenților în domeniul Artelor.
Eveniment
Un accident rutier produs pe Calea Circumvalațiunii din Timișoara s-a soldat cu rănirea unei femei de 71 de ani, care a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale.
România
Adina Szitar, propunerea USR, a fost numită inspector general al Inspectoratului de Stat în Construcții. Arhitect și inginer civil, cu peste 20 de ani experiență în proiecte publice și private și cadru didactic la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia.
Lugoj
Primăria Municipiului Lugoj a anunțat deschiderea procedurii de transparență decizională pentru elaborarea unui proiect de hotărâre. Acesta vizează aprobarea Amenajamentului pastoral pentru pajiștile din oraș.
Ştiri din Timiș
Saci galbeni gratuiți pentru reciclare, distribuiți în Moșnița Nouă. Programul complet pe localități
Locuitorii din Moșnița Nouă vor primi gratuit saci galbeni pentru colectarea deșeurilor reciclabile, în cadrul unei acțiuni organizate de RETIM Ecologic Service, în colaborare cu administrația locală.
Ştiri din Timiș
Vaporașele de pe Bega revin pe traseu odată cu venirea primăverii. Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) anunță că transportul public pe apă va fi reluat din 1 aprilie. Înainte de redeschidere, între 28 și 31 martie, ambarcațiunile vor efectua probe funcționale și verificări tehnice.
1
Capitală Culturală
Arii celebre de operă, canțonete, valsuri, tango-uri, hituri și muzică din filme - toate, despre dragoste: un repertoriu romantic și colorat cu care s-au delectat, luni seara, aproape 1.400 de spectatori care au umplut până la ultimul loc sala Operei Naționale Române din Timișoara. Vedete evenimentului „Simfonia iubirii” au fost, indubitabil, carismaticul dirijor-violonist Bogdan Costache, tenorul italian Paolo Spagnuolo și Gabriel Popescu, copil-minune al muzicii de chitară clasică, alături de Orchestra di Teatro d’Opera Italiana, Orchestra Opera Vox, Baletul și Corul Opera Vox.