Un număr de 18 grenade de exerciţiu au fost
descoperite la un punct de colectare a fierului vechi din
Lupeni, de către paznicul societăţii.
Un bărbat, în vârstă de 34 de ani,
din Deva, a ajuns la spital în urma unui conflic
spontan apărut între acesta şi alţi
doi indivizi.
Un bucureştean a ajuns cu maşina pe calea
ferată, în zona gării Ilia, în urma
unui accident uşor de circulaţie. Sorin G,
în vârstă de 26 de ani, din
Bucureşti, în timp ce circula pe DN7, a intrat
în depăşire fără să se
asigure şi a acroşat lateral un autocamion.
Un bărbat, în vârstă de 42 de ani, a
testat marţi noaptea condiţia fizică şi
spiritul de observaţiei al jandarmilor montani,
în cadrul unei urmăriri ca în filme prin
pădure.
Arheologii Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane
din Deva vor organiza, mâine, la Liceul de
Muzică şi Arte Plastice Sigismund
Toduţă din Deva, o demonstraţie
practică de confecţionare a uneltelor şi
armelor preistorice.
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la evenimentul „Străzi pentru comunitate”, la un târg sau la spectacole.
Eveniment
O conductă de gaz s-a fisurat, vineri seară, pe strada Nicolae Bălcescu din Sânnicolau Mare, iar scurgerile au determinat evacuarea locuitorilor pe o rază de aproximativ 500 de metri. UPDATE. Locuitorii s-au întors în case
Eveniment
Unul dintre minorii care l-au ucis pe Mario Berinde, adolescentul de 15 ani din Cenei, a fost condamnat de Tribunalul Timiș la 15 ani într-un centru de detenție. Acesta trebuie să plătească familiei victimei și daune morale de peste un milion de euro. Decizia nu este definitivă.
România
Criza politică din România începe să pună presiune și pe ratingul de țară. Fitch avertizează că România ar putea ajunge în categoria „junk” dacă nu va avea în curând un guvern funcțional și un plan credibil pentru reducerea deficitului bugetar.
1
Mapamond
Uniunea Europeană deblochează încă 3,3 miliarde de euro pentru Ucraina, bani care vor fi folosiți pentru achiziția de echipamente de apărare, inclusiv drone și rachete. Este a patra tranșă acordată Kievului în cadrul împrumutului de 90 de miliarde de euro pentru 2026-2027.
6
Ştiri din Timiș
Timișoara se umple de restricții de circulație în următoarele zile, odată cu organizarea mai multor evenimente sportive și culturale. Traficul va fi închis pe traseul Timișoara Grand Prix, iar parcarea de la Modex va fi rezervată pentru șase zile.
2
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 40 de ani a fost prins în flagrant, în județul Timiș, în timp ce ar fi deținut în autoturism substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive, porționate pentru comercializare. Procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Timișoara au dispus inițial reținerea acestuia, iar ulterior Tribunalul Timiș a decis arestarea sa preventivă pentru 30 de zile.
Ştiri din Timiș
Pista de biciclete care leagă Timișoara de Serbia va fi supravegheată mai atent după lucrările de reabilitare. Consiliul Județean Timiș anunță măsuri pentru a împiedica accesul autovehiculelor pe traseul destinat bicicliștilor, după ce au fost semnalate situații în care ATV-uri și mașini au circulat pe pistă.
1