Şcoala Europeană „Andrei Şaguna”
din Deva organizează, la sfârşitul lunii
aprilie, Simpozionul Naţional „Natura, prietena
mea”
Consiliul Regional al Întreprinderilor Private Mici
şi Mijlocii (CRIPMM) organizează,
începând cu data de 23 martie, un nou curs de
Manager de proiect.
Energie electrică va fi întreruptă,
mâine, în vederea executării de
lucrări programate, în următoarele
localităţi din judeţul Hunedoara:
Zeci de hectare de teren arabil au fost acoperite de
apă, datorită precipitaţiilor abundente din
ultimele 24 de ore. Crişul Alb a ieşit din
matcă şi a inundat 26 de hectare de teren
în satul Căzăneşti şi a afectat
un podeţ din beton.
Mai mulţi locuitori din Deva vor rămâne, de
luni, 9 martie, fără apă rece la robinete.
Capitală Culturală
Teatrul Național din Timișoara pregătește primul spectacol al începutului de stagiune din mandatul noului director. Repetițiile pentru „Edmond”, piesa celebrului dramaturg american David Mamet, au început, iar spectacolul va fi montat de regizorul Radu Iacoban, care semnează și traducerea textului.
Ştiri din Timiș
Poligonul pentru cursuri de ciclism din Parcul Copiilor este gata, anunță Primăria Timișoara. Copiii de peste 6 ani pot învăța să meargă mai bine pe bicicletă, inclusiv la cursurile gratuite EduVelo.
România
Premierul desemnat Siegfried Mureșan începe marți discuțiile cu parlamentarii pentru a-și prezenta programul de guvernare și a obține votul de încredere. Primele întâlniri sunt cu PNL, USR și UDMR, partidele care i-au susținut nominalizarea.
Ştiri din Timiș
Consiliul Județean Timiș anunță că persoanele interesate pot depune în continuare cereri pentru obținerea unei locuințe construite prin Agenția Națională pentru Locuințe (ANL), destinată tinerilor pentru închiriere. Documentele pot fi depuse până pe 7 octombrie, inclusiv.
Ştiri din Timiș
Spitalul Militar din Timișoara a primit Drapelul de Luptă, într-o ceremonie desfășurată marți în Piața Victoriei. Evenimentul a marcat tradiția și misiunea unității medicale, veche de peste 265 de ani. La ceremonie a participat și ministrul Apărării Naționale, Radu Miruță, care a evidențiat profesionalismul personalului și rolul spitalului în comunitate.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara vrea să pună la dispoziția participanților la UniHack date pentru dezvoltarea unor soluții de mobilitate urbană. Cele mai bune idei ar putea fi transformate ulterior în proiecte pentru oraș.
Ştiri din Timiș
POLICLINICA BASTION SRL anunță demararea proiectului cu titlul „AVANTDIGI – Tehnologii Avansate pentru Digitalizare Medicală”, cod SMIS 362597, finanțat în cadrul Programului Regional Vest 2021–2027.
Eveniment
O femeie din Timișoara a fost oprită în trafic de un bărbat îmbrăcat în uniformă de polițist, care i-ar fi cerut 1.500 de lei pentru a nu-i reține permisul. Femeia a sunat la 112, iar după aproape trei luni de cercetări, polițiștii au identificat suspectul, un bărbat de 41 de ani, pe care l-au reținut pentru 24 de ore.