Sebastien, unul dintre artiștii care deja au reușit să-i impresioneze pe timișoreni cu mix-urile lor, se reîntoarce la Timișoara. DJ-ul pregătește un eveniment de proporții pentru amatorii de deep house, iar petrecăreții vor putea să danseze pe unele dintre cele mai tari piese ale momentului.
Timișorenii sunt invitați la încă o petrecere spectaculoasă marca „The Date”. Evenimentul este dedicat sărbătorilor de iarnă, dar este vorba despre un chef special, unde accentul se pune pe muzica electronică de cea mai bună calitate.
Sfârșitul de săptămână va răsuna cu cele mai bune mix-uri house, când la Timișoara va ajunge DJ Marcapasos. Acesta se va afla alături de petrecăreții din orașul de Bega, vineri, iar seara se anunță a fi una spectaculoasă.
Utile
Miercuri, 22 iulie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Miercuri, 22 iulie, puteți merge la film sau la expoziții în oraș.
Mapamond
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenționare pentru cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Grecia, după ce autoritățile elene au avertizat asupra unui risc ridicat de incendii de vegetație pentru miercuri, 22 iulie.
Eveniment
Tribunalul Timiș a pronunțat, marți, primele sentințe în dosarul spectaculosului jaf de la Oficiul Poștal nr. 1 din Timișoara, de unde, în noaptea de 30 spre 31 mai 2025, au fost furați 9,47 milioane de lei, bani destinați plății pensiilor.
1
Ştiri din Timiș
România a obținut patru medalii la cea de-a 58-a ediție a Olimpiadei Internaționale de Chimie (IChO 2026), desfășurată în perioada 10–19 iulie, la Tașkent, în Uzbekistan.
Sănătate
Curtea de Apel București a decis marți, 21 iulie, suspendarea procedurii privind proiectul legii salarizării personalului plătit din fonduri publice, publicat de Ministerul Muncii în 17 iulie 2026. Hotărârea a fost pronunțată în urma unei cereri formulate de Federația SANITAS și este valabilă până la soluționarea definitivă a dosarului.
4
Sănătate
17 cabinete de medicină de familie din vestul țării au fost sau urmează să fie dotate cu aparatură medicală modernă prin programul „Primul pas spre sănătate”, derulat de Organizația Salvați Copiii și finanțat de o fundație. În județul Timiș, proiectul vizează cabinete din Timișoara, Voiteg, Știuca, Checea, Parța, Liebling și Fibiș.
Ştiri din Timiș
Sala festivă a Colegiului Național Bănățean din Timișoara a fost modernizată, iar următorul pas este dotarea acesteia cu echipamente audio și de iluminat profesionale, destinate evenimentelor organizate de elevi.