O pendula din incinta unui hotel i-a stat în cale unei femei din Alexandria, aflată la băi pentru tratament, în staţiunea timişeană Buziaş. A trântit-o la pământ şi s-a ales cu dosar penal pentru distrugere.
Bucăţi dintr-o rocă asemănătoare cărbunelui, provenită dintr-un meteorit gigant căzut pe Pământ acum 3 milioane de ani, care vindecă cam orice suferinţă (Shungitul), ceaiurile de Voie Bună şi cel pentru Sursa Puterii, constituie atracţiile primei ediţii a Târgului Bio, care joi şi-a deschis porţile la Buziaş.
Pentru al şaselea an consecutiv, Complexul Hotelier Parc, din Buziaş organizează în aceste zile, tradiţionalul Bal al Mărţişorului. Mâncăruri alese, ambianţă şi muzică pe toate gusturile, servire ireproşabilă şi multă voie bună. De asta au avut parte aseară cele peste 300 de persoane care au reuşit să prindă un loc la cina festivă, organizată în cadrul celor două zile de bal.
Ştiri din Timiș
Primăria Municipiului Timișoara primește, în perioada 22–26 octombrie 2026, cereri pentru comercianții care doresc să vândă flori, coronițe, aranjamente florale și candele cu ocazia Zilei Morților, de 1 noiembrie.
Ştiri din Timiș
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș (DGASPC) a lansat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) licitația pentru găsirea unui constructor care să renoveze și să extindă clădirea de pe strada Herculane nr. 67, unde va funcționa Centrul de zi pentru copii cu tulburări de comportament. Valoarea estimată a contractului de lucrări este de 2,36 milioane de lei, fără TVA, iar durata de execuție este de cel mult zece luni de la emiterea ordinului de începere.
Eveniment
Un accident a avut loc miercuri pe Autostrada A1 spre Lugoj, fiind răniți doi șoferi.
Ştiri din Timiș
Județele Timiș și Caraș-Severin se află miercuri, 21 octombrie, sub cod galben de vânt, cu rafale care pot depăși 80 de kilometri pe oră. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis și o informare de vreme rea, valabilă până vineri dimineață, care anunță intensificări ale vântului și ploi în cea mai mare parte a țării.
Ştiri din Timiș
Ovidiu Guia, director tehnic al RPC Group, vorbește într-un interviu despre principiile care definesc viziunea lui în cadrul companiei și despre provocări tehnice și decizii luate. Recent, acesta a coordonat unul dintre cele mai complexe proiecte ale companiei: construirea unei școli verzi într-un termen de doar 11 luni.
Ştiri din Timiș
Piața imobiliară din Timișoara continuă să pună presiune pe bugetele celor care vor să cumpere o locuință. În septembrie 2026, prețul mediu solicitat pentru apartamente a ajuns la 1.984 euro/mp, cu 8,2% peste nivelul din aceeași perioadă a anului trecut. În cazul apartamentelor noi, media a urcat la 2.272 euro/mp.
Utile
Miercuri, 21 octombrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.